A curs mult sânge. 55 de elevi ai Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare au fost la Centrul de Transfuzii Sanguină





În spiritul dezvoltării sentimentului de responsabilitate socială în rândul elevilor școlarizați de către Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, prin Structura de învățământ Arad, s-a demarat o amplă campanie de donare de sânge.
Continuând tradiţia ultimilor ani, în ziua de 27 martie, 55 din cei 61 de elevi ai structurii de învățământ Arad au răspuns inițiativei conducerii, în colaborare cu Centrul de Transfuzii Sanguină Arad, în scopul ajutorării semenilor și sprijinirea sistemului medical național, prin donarea de sânge.
Școala formează elevii în spiritul umanismului și respectului față de valorile sociale fundamentale, iar gestul de solidaritate al viitorilor agenți de penitenciare față de cei aflați în suferință dovedește că aceștia pot deveni modele de implicare civică pentru comunitatea din care fac parte.
Comentariile portalului
Am spus că e un discurs de scrântit. Ura, intoleranța, grobianismul sunt promovate inclusiv de Gică Ultras, Tuta von Gavrilă și alții. Așa zici tu la (...)
Unde e ura, grobianismul, intoleranta si proasta crestere in acel discurs lasand la o parte continutul ezoteric destinat credinciosilor? As zice ca apelativele de tip "diliu", "limacsi", "scrantit", "pleava", samd (...)
Probabil are ceva post la Dinamo