A condus cu permis de conducere fals
Polițiștii rutieri cercetează un bărbat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.
Polițiștii au depistat ieri, în trafic, un bărbat de 37 de ani, din Arad, care, la controlul documenteleor a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile din Marea Britanie. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că permisul de conducere nu figurează în bazele de date, existând suspiciunea că este fals.
Pe numele celui în cauză a fost întocmit un doar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și uz de fals.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)