A amenințat că se sinucide! Un bărbat din Sânpetru German, convins de negociatori să se dea jos de pe un stâlp
Sâmbătă, 10 septembrie, în jurul orei 18:55, Inspectoratul de Poliție Județean Arad a fost sesizat prin apel la 112 despre faptul că un bărbat se afla pe un stâlp de aproximativ 20 de metri, în localitatea Sânpetru German, amenințând că se aruncă.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, pompierii și un echipaj al ambulanței care au constatat că cele sesizate se confirmă.
În urma eforturilor concertate ale negociatorului din cadrul Serviciului de Pregătite Profesionala al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgentă Arad împreună cu cele ale autorităților locale, bărbatul de 41 de ani, din Sânpetru German, a fost convins și ajutat să coboare.
Bărbatul a fost transportat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Arad.
Comentariile portalului
Suporterii aia 104 de carton sa lase ciocul si sa nu mai apara prin stadion!le platim noi-tribuna1 si 2 abonamentele doar sa nu mai auzim in juraturile (cenzurat de redactie),tatuatilor,( (...)
Pentru ca doamna avocat pretinde ca stie cunoaste cu ce se mananca arhitectura, dedic cateva randuri atat ei cat si Asociatiei: 1. Daca vorbim de tesut urban este simplu de observat (...)
Sa vedem in urmatoarele saptamani ce am pierdut. Sigur nimic.