O cofetărie a fost închisă de inspectorii antifraudă pentru un plus în casă de… 1,50 lei!
O cofetărie din Timişoara a fost închisă de ANAF, după inspectorii antifraudă au descoperit un plus de 1,5 lei în casă, scrie gorj-domino.ro.
„Ultima unitate care a căzut pradă iureşului inspectorilor antifraudă este cunoscuta cofetărie Codrina, din Piaţa Badea Cârţan, a cărei activitate a fost suspendată pentru o lună, clienţii fiind anunţaţi, printr-un afiş lipit pe uşă, că unitatea nu emite bonuri fiscale. Motivul incredibil pentru care (…) au pus lacătul pe prăjiturile Codrina este un plus în casă de 1,50 lei, descoperit de inspectori după ce au confruntat monetarul din casa de marcat cu valoarea bonurilor emise până în momentul descinderii, care nu a putut fi justificat de vânzătoare”, scrie sursa citată.
De altfel, televiziunile de ştiri anunţă că 177 de localuri din toată ţara au fost închise în această lună, în urma controalelor Fiscului, venite după ce pe 1 martie a intrat în vigoare legea conform cărora comercianţii sunt obligaţi să dea bon fiscal. Patronii spun, însă, că Fiscul exagerează. După un control de şase ore, un restaurant de lângă lacul Herăstrău a fost închis pentru că lipseau 200 de lei din fondul de rulment, iar amenda a fost de 15.000 de lei. Un alt restaurant a fost amendat cu 10.000 de lei pentru o sticlă de palincă neînregistrată, găsită în bucătărie. ”Ni s-a dat şi o suspendare de trei luni pe băuturi spirtoase. Ni s-a părut un pic greşit. Pentru o singură sticlă…”, explică şeful de sală al respectivului local. În total, în urma celor 177 de localuri, inspectorii ANAF au aplicat amenzi de aproape 4 milioane de lei.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)