Testamentul lui Alfred Nobel. A lăsat omenirii peste 200 de milioane de euro!





Manuscrisul savantului și industriașului suedez Alfred Nobel, în care sunt inventate celebrele premii care-i poartă numele, este prezentat publicului în premieră absolută la Muzeul Nobel din Stockholm, Suedia.
Testamentul este prezentat în cadrul unei expoziții care evocă importanța moștenirii lăsate de chimistul, inventatorul și omul de afaceri suedez. Puțini au fost cei care au putut vedea, de-a lungul timpului, originalul redactat în 1895.
Manuscrisul cuprinde patru pagini îngălbenite, cu un scris dens și adnotări peste tot. Este greu pentru un ochi neformat să afle detaliile interesante, mai ales că textul este eliptic în privința criteriilor pentru acordarea premiilor. Într-un paragraf, Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, a dat instrucțiuni lapidare: o parte din averea sa (circa 31,5 milioane de coroane suedeze atunci, peste 200 de milioane de euro în prezent) urma să fie destinată unui fond ale cărui dobânzi să fie distribuite „celor care, în cursul anului precedent, au adus omenirii cele mai mari servicii” în cinci domenii — fizică, chimie, medicină, literatură și pace, transmite Agerpres.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este