Aradul a fost îndemnat să iubească apa, de „Ziua mondială a apei”, printr-o acțiune a Cetății Voluntarilor





Știri Arad: Asociatia Cetatea Voluntarilor împreună cu Multicultural Foundation și Directia de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad a desfașurat astăzi, la ora 13, în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității de Vest „Vasile Goldiș” (de la baza Constructorul), pe terenul de handbal central, o acțiune de respect și conștientizare a rolului și importanței apei în viețile noastre.
Actiunea face parte dintr-o inițiativă la nivel mondial « Ziua mondială a apei 2015», inițiativă aparținând organizației Unify.
„306 orașe din întreaga lume au sărbătorit apa. Apa ca element ce face posibilă viața pentru umanitate, plante și animale în egală măsură. Apa este ceea ce ne unifică. 70% din corpul nostru este apă. 78% din suprafața pământului este apă și doar 0.01% este proaspătă și potabilă. Accesul la apa potabilă ar trebui să fie un drept fundamental al tuturor ființelor vorbitoare sau nevorbitoare. De prea multe ori considerăm că apa ni se cuvine de la sine fără să ne dăm seama de semnificația ei fundamentală. Am poluat aproape 95% din apa de pe planetă. Sunt în momentul acesta 800 milioane dintre noi care nu au acces la apa potabilă. Partea pozitivă este că așa cum apa ne poate schimba pe noi, putem și noi să curățăm sursele de apă, să respectăm apa în sine și să o facem accesibilă tuturor. Apa este vie ! Vă invităm să iubiți apa impreună și să luăm măsuri împreună! ”. Acesta este mesajul tuturor celor implicați atât local cât și în întreaga lume în acțiunea de celebrare a apei ca temelie pentru viață.
Comentariile portalului
Nu vor fi alegeri anticipate. Sigur!
== AUR IN OPOZITZIE -- CIUMA ROSIE IN OPOZITZIE -- RESTUL E RAHAT CU APA RECE -- IN TOAMNA VOR FI ANTICIPATE == SIGURAT
Cred ca dl.prefect,un om fin,trecut prin multe (afaceri),a vrut sa spuna ca au ramas cu altceva la gura,nu cu apa,dar disciplina de partid nu (...)