A vrut să corupă un procuror de la Parchetul Arad și a fost trimis în judecată pentru trafic de influență





Știri Arad: Un arădean i-a promis unei cunoștințe că îi va „rezolva” dosarul în care acesta era cercetat pentru o vătămare corporală din culpă (accident), intervenind la procurorul de caz – cu care pretindea că e în relații de prietenie – pentru a primi o soluție favorabilă. Zilele acestea i s-a finalizat rechizitoriul, astfel încât Costea Ovidiu are calitatea de inculpat în dosarul ce va fi judecat de Tribunalul Arad.
Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, prin rechizitoriul din data de 25.02.2015, trimiterea în judecată a inculpatului COSTEA OVIDIU pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influență.
În fapt, din probele administrate până în acest moment procesual, s-a reţinut că:
În cursul lunii noiembrie 2013, inculpatul a pretins şi primit suma de 1000 euro de la denunţătorul H. N., susținând că va interveni pe lângă procurorul de la Pachetul de pe lângă Judecătoria Arad care a fost desemnat pentru a supraveghea cercetările într-un dosar penal privindu-l pe denunţător, având ca obiect o infracțiune de vătămare corporală din culpă, în scopul obţinerii unei soluţii favorabile acestuia din urmă.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Arad.
„Facem precizarea că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”
Comentariile portalului
Ești într-o confuzie totala! Fiecare cu a sa ,,realitate". Tu cu aceea prezentată de Doamna Lingău Nr. 1, Anca Preș Alexandrescu.
@Helmut N-ai priceput ? Nu contează ce gândești tu și ce vezi tu, chiar dacă e evident. Contează ce-ți livrează media. Asta trebuie să iei de bun (ruș (...)
Valea, asta e normalul? Ultimele 12 luni sau chiar 36 de luni e "normalul" pt tine? Tu ai contact cu realitatea cat de cat? Ai luat pastilute prea multe iar? Of, of.... (...)