Dacă nici acesta nu e un drum CRIMINAL, atunci care e? 25 de ani degeaba… (GALERIE)





Știri Arad. România este lider în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea pe șosele. Scriem acest articol și ca un răspuns pentru unii care, în ultimele zile, și-au expus părerea vizavi de faptul că șoferii care mor în accidente de circulație o fac din cauza modului în care conduc.
Nu suntem împotriva acestei ipoteze, de multe ori se moare la volan din cauza vitezei excesive, a neatenției sau a consumului de alcool. Dar tot mai multe accidente se petrec din cauza faptului că drumurile sunt impracticabile, sau că încercând să se evite „craterele” din asfalt, mașinile ajung fie pe contrasens, fie în afara carosabilului și, în foarte dese cazuri, mor atât șoferii cât și pasagerii din mașini, vinovați sau nevinovați…
Nu este normal ca după 25 de ani de democrație, drumul Arad – Șiria – cel care este fotografiat în galeria de mai jos – sau majoritatea drumurilor din județ să arate așa cum le vedeți, pline de gropi, de denivelări, de pericole.
Drumul Arad – Șiria este cu adevărat un drum al morții, iar acest lucru este redat mai ales de numărul de cruci aflat pe marginea carosabilului, mulți dintre cei decedați pe acest drum fiind victime a ignoranței autorităților, a lipsei de implicare, a războaielor politice, sau a faptului că nicio autoritate nu își asumă acest lucru. Când vine vorba despre acest drum, cei de la Consiliul Județean spun că era de competența Guvernului să îl modernizeze, iar cei de la Guvern dau vina pe autoritățile locale.
Nu domnilor politicieni, nu ne interesează disputele politice, ne interesează să circulăm în siguranță pentru că suntem plătitori de roviniete, de taxe, de accize la combustibil. Ne interesează să ajungem vii la destinația dorită.
Anual în România mor 20.000 de oameni în accidente rutiere! Este ca și cum două localități de mărimea Șiriei ar dispărea anual de pe harta țării…
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)