Cuplurile catolice nu trebuie să fie „ca iepurii”, susține Papa Francisc





Papa Francisc a apărat luni poziția Bisericii cu privire la „a fi părinți responsabili”, respingând ideea potrivit căreia cuplurile catolice ar trebui să aibă cât mai mulți copii, dar ridicându-se împotriva „malthusianismului” care reduce rata natalității, scrie HotNews.
„Deschiderea față de viață este o condiție a sacralității căsătoriei”, a amintit Papa în cadrul unei conferințe de presă susținute chiar în avionul care îl ducea la Roma după o călătorie în Filipine, unde familiile sunt deseori numeroase.
Dar „acest lucru nu înseamnă că creștinii trebuie să facă în serie copii. I-am făcut reproșuri unei femei, însărcinate a opta oară după șapte cezariene”.
Chiar dacă „pentru cei săraci, copilul este o comoară”, „exemplul acestei femei ține de iresponsabilitate”, a declarat el.
„Ea a spus: Dar Dumnezeu îți dă mijloace pentru a fi responsabil. Unii cred, scuzați-mi termenul, că, pentru a fi buni catolici, trebuie să fie ca iepurii”, a afirmat Papa.
La Manila, Suveranul Pontif argentinian l-a apărat ferm pe Papa Paul al VI-lea și opoziția acestuia față de contracepția medicală în enciclica Humanae Vitae în 1968.
„Paul al VI-lea se îngrijora din cauza neo-malthusianismului universal” care „cauta un control al umanității”, a explicat Francisc în avion. „El era un profet”, a pledat el, subliniind că plata pensiilor și reînnoirea populației este amenințată în multe țări dezvoltate.
„Cuvintele-cheie pe care le apără Biserica sunt: părinți responsabili. Cum se poate acest lucru? Prin dialog. Există în Biserică grupuri matrimoniale, experți, pastori”, a insistat Papa.
Încă o dată, Papa a denunțat „colonizarea ideologică” împotriva familiei tradiționale, denunțând în special faptul că, în urmă cu 20 de ani în Argentina, un împrumut pentru construcția școlilor a fost condiționat de folosirea în aceste școli „a unei cărți în care se predă”.
„Aceasta înseamnă colonizare ideologică: se colonizează un popor cu o idee, care vrea să schimbe mentalitatea sau structura. Se ia nevoia unui sărac ca oportunitate de intrare”, a explicat el.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este