Meciul vieții! Copil joacă mâine, miercuri noaptea de la ora 2, cu Wawrinka





Arădeanul Marius Copil și-a îndeplinit un vis: a intrat pentru prima dată în carieră pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. Ambițios, românul nu s-a oprit aici și în primul tur a măturat cu Pablo Andujar, ibericul situat cu 151 de locuri mai bine în clasament decât el.
Pentru Copil, însă, urmează meciul vieții. Cel împotriva lui Stanislas Wawrinka, nimeni altul decât câștigătorul de anul trecut de la Australian Open, competiție în care a trecut de Djokovic și de Nadal. „Stan” se află actualmente pe locul 4 în ierarhia ATP și este, alături de Roger Federer, câștigător al Cupei davis cu Elveția.
Misiunea lui Copil este una aproape imposibilă, dar rămâne cu performanţa de a fi reușit să treacă de calificări și să ajungă în turul al doilea al openului australian. Pentru acest lucru, arădeanul va primi 45 de puncte ATP și un cec de 42.500 de euro.
Într-un interviu dat pentru sportnews.ro după victoria de marți dimineața Copil spunea despre Wawrinka: „Ca oricare altul! Intru să dau tot ce pot și să câștig. Încerc să îmi impun jocul”.
Partida dintre cei doi are loc mâine noaptea, nu înainte de ora 2.
Comentariile portalului
Daca o spune seful casei de pensii,in mod sigur,in scurt timp,varsta de pensionare va creste ; guvernul lucreaza pentru popor !!
Mai degrabă naiv. Unul dintre cei mai buni amici ai mei din adolescență era un pocăit. Este drept, cam pornit de pe atunci împotriva bisericii sale.
Ești părtinitor, și frustrat, te a bătut în copilărie vreun neoprotestant, altfel nu-mi explic. Că naiv nu ești, 🫣.