Inventatorul rucsacului zburător, Iustin Capră, a murit la 81 de ani





Iustin Capră, inventatorul rucsacului zburător brevetat de americani şi folosit de cosmonauţi la deplasările intercapsulare, a murit, luni seară, la 81 de ani, la Spitalul de Urgenţă Ploieşti, unde se internase cu o zi în urmă, reprezentanţii spitalului spunând că Iustin Capră era diabetic.
Conform reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Iustin Capră a decedat luni seară, în jurul orei 19.00, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El se afla internat de duminică în secţia „Iinterne”, fiind cunoscut ca diabetic, necropsia urmând a stabili cauza morţii. În 22 februarie Iustin Capră ar fi împlinit 82 de ani.
Capră este unul dintre cei mai cunoscuţi inventatori români, obţinând numeroase premii la saloane internaţionale. Printre distincţiile obţinute se numără premiul „Ifia Eco”, obţinut la Geneva, în 2008) pentru cea mai bună invenţie ecologică, respectiv un Triciclu electric sau hibrid (realizat împreună cu Marian Velcea), Diploma Salonului Internaţional de invenţii de la Geneva, Medalia de Aur la Salonul Internaţional de Inventică Pro Invent 2009-Cluj-Napoca, Premiul Arca 2007 pentru întreaga activitate.
Printre invenţiile sale se numără un rucsac zburător, construit în anul 1956, un aparat portativ pentru zbor individual, pentru care inventatorul a fost la acea vreme arestat, fiind bănuit că l-a făcut pentru a fugi din România.
Conform paginii oficiale de pe o reţea de socializare, la trei ani şi jumătate de la realizarea rucsacului zburător invenţia lui Iustin Capră a fost brevetată de americani şi folosită de cosmonauţi la deplasările intercapsulare, iar în anul 2002 americanii au recunoscut oficial că ideea i-a aparţinut inventatorului român.
Iustin Capră a construit maşini nepoluante fără volan şi fără pedalier, cu comenzi făcute de la un buton de pe carcasa fotoliului, a construit mai multe prototipuri de maşini şi motorete, alimentate de acumulatori.
Capră, care a fost de profesie inginer şi a lucrat ca ofiţer de aviaţie, locuia în judeţul Prahova, unde s-a născut.
„De meserie eu sunt român, iar la asta nu voi renunţa niciodată, chiar dacă cei din jur mă privesc ca pe un tataie ţicnit”, scria Iustin Capră în urmă cu o săptămână pe pagina sa de pe o reţea de socializare.
Sursa: Mediafax
Comentariile portalului
Sunt de acord sa platesc amenda dar nu e problema mea ca vine in gol si eu ajung la masina! Asa ca de ce sa platesc deplasarea lor ?!
Ați cam nimerit-o. De ceva vreme nici nu mai este vorba de politică în aceste alegeri, ci de bun simț și decență. Alegerea este între limitare, obtuzitate, agresivitate și (...)
Nu mi-aș dori un președinte și un prim-ministru conspirationisti, cu idei de Ev Mediu, pământ plat, reptilieni, industria calului, medicina care ne omoară( de ce dracu s-o (...)