Votat în 42 de secunde! Ședința Consiliului Local Municipal a durat mai puțin de un minut
Consilierii locali municipali au fost convocați luni dimineață pentru o ședință extraordinară care avea doar un proiect de hotărâre pe ordinea de zi. Ședința a fost precedată de o întâlnire a comisiilor din cadrul CLM, după care în Sala Ferdinand din Palatul Administrativ au fost invitați și reprezentanții presei.
Nici nu am reușit încă să semnăm foaia de prezență că președintele ședinței a și anunțat finalul acesteia! Aproximativ 42 de secunde a durat totul la proiectul de hotărâre nr. 3/2015 privind acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciului public de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat şi neacceptate în preţ/tarif, înregistrate de SC CET Hidrocarburi SA.
Evident, mai mult au durat discuțiile post-ședință. Consilierul social-democrat Marin Lupaș a cerut explicații de la directorii de la CET, dar acestuia i-a fost închis microfonul. „Ne puneți pumnul în gură?”, l-a întrebat el pe președintele ședinței Sergiu Bâlcea? Târziu însă, consilierii deja părăsiseră sala… Și astea se întâmplă în Arad…

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)