Onorat conciliu laic sau ce-oi fi,

Mărturisesc spășit că la  puțin timp după luarea la cunoștință a oribilei vești că redacția revistei Charlie Hebdo din Paris a fost executată cu mitraliera de doi frați musulmani, m-am grăbit să îmi asum următoarea poziție, pe care am și expus-o ca status pe facebook:
Ca ziarist care scrie despre mafioti, ca si caricaturist filologic si mistocar si ce vrei tu de cand ma stiu… ca unu care stie cum e s-o iei pentru ce ai scris, ti-o zic: NU DAI IN PROFETI! NU TE IEI DE RELIGII!
Sau, daca te iei, stii ce faci, stii ce poti sa patesti!
Atat.
S-a dezlănțuit Jihadul, frate!… Un jihad ateist… o Cruciadă etică… Unu mai iluminist, mai neoliberal ca altul! Înjurături, blockuri, dislike-uri și alte anateme! Cum am îndrăznit să zic asta?, cum am avut tupeul ridicol de a nu fi Charlie?, cum de pot fi atâta de dobitoc să nu sesizez imensul atentat la libertatea cuvântului?! Cum, cum, cum?!
Hai să mă explic.

„Aici nu avem o ciocnire între religii: islam versus creștinism – aici avem o serie de crime” – o spune chiar „gurul” presei românești, Cristian Tudor Popescu, catalogând câteva dintre caricaturile pamfletarilor francezi, tocmai cele care „au împins cuțitul până la os” drept „prostii agresive.” Fix asta și sunt: provocări prostești – umor de gang prestat la adresa unuia cu mitraliera în mână – cu feed-back așteptat. Scontat chiar. Adică, vrei tu să-mi spui că te duci într-un cartier rău famat, unde știi că se trage cu mitraliera pentru o privire în plus, unde iei un bocanc în cap doar pentru că ești acolo, și faci pe șmecherul în condițiile în care pretinzi că știi bătaie și tu, de fapt, nu știi?… Nu te cred. Numai dacă ești sinucigaș din vocație și practici sporturi extreme cu dumnezeii altora, doar o să te martirizezi odată și-odată!… Îți indic numai în Aradul ăsta amărât niște zone unde nu ai voie să calci dacă nu vrei s-o muști, niște oameni de care dacă te iei ai luat-o în freză ieri și îți șoptesc niște fraze pe care dacă ai curajul să le semnezi ai murit începând cu acum.
Darămite la Paris! Unde unul din trei oameni… unul dintre trei cartiere… unul din trei polițiști sunt tero… ăăă… musulmani.
Realizezi, în aceeași ordine de idei, ce ți s-ar întâmpla… ție… jurnalist curajos care ești… dacă ai instala un crucifix întors în Piața Sfântul Petru de la Vatican și te-ai strâmba fizic și chimic la el?… Sau dacă la Kremlin, i-ai da o *uie lui Putin, pe un portret?… Poate că nu te-ar mitralia nimeni… dar după aia, îți vei dori să o fi făcut.

Las pe seama analiștilor geo-poli-sociali puternica tușă care indică evidența că francezii i-au asimilat pe algerieni… pe musulmani in corpore, asumându-și, odată cu avantajele care au decurs și decurg din asta, și fanatismul credinței câtorva. Păi dacă îl zeifici pe Zinedine Zidane, revendicându-ți-l ca și căpitan sportiv al marii tale națiuni de la Carol cel Mare încoace, trecând prin Napoleon corsicanul – ți-i asumi și pe ceilalți din gașca din care provine… unii dintre ei – nu puțini – purtători de mitralieră mistică. A se reține, în această ecuație, „amănuntul” că nu există niciun hebdomadar musulman de caricaturi pe piața media, conceput ca să facă mișto de Isus, de Buddha sau de Moise.
Las la o parte și experiența personală – să nu cad în capcana subiectivismului… deși m-ar îndreptăți multe să vorbesc de la catedră despre execuții mafiote aplicate ziariștilor… Spun doar atât: când am scris despre interlopi de lux aflați în cârdășie cu polițiști de lux, mi-am asumat că e foarte posibil să fiu „făcut” de polițiști de lux cu concursul interlopilor de lux – și așa a și fost. Nu m-am mâțâit… A durut… a fost și frumos… a trecut.  „Nu regret, nu mă jelesc, nu strig…” – cum zice un poet sinucigaș rus.
„Când ești în afara legii, trebuie să fii extraordinar de corect!” – a scris și a cântat Bob Dylan. Când înjuri de Dumnezeu – vezi că te piși în biserica aproapelui.
Pe iubirea de aproape s-a întemeiat atâta armonie socială câtă e… nu pe blasfemierea valorilor lui sacre! Sau dacă iubire nu e, măcar un respect condescendent… nu te doare sufletul, nicio grijă, dacă treci, ignorând sacrilegiul care-ți trece prin minte, prin câmpul ăsta de insulte și calomnii prin care viscolesc subiecte mult mai pragmatice… sunt subiecte destule pe piață în afară de să înjuri zei consacrați acum mii de ani… uite… ia fraieri neconsacrabili de lângă tine!

Și, apropo… dacă ești bărbat… și ciumeg… și caricaturist fără frică… și filolog fără mamă – fără tată: atunci când mergi în Deșert, nu lua numele Domnului în deșertul ăla în care mergi tu: du-te singur! Dacă ești bărbat.
Să mai vin cu o obrăznicie menită să-i enerveze pe „talibanii libertății absolute”: ce au pățit (din surse foarte credibile, intenționat!) caricaturiştii de la Charlie Hebdo e un martiraj. Respectiv – visul oricăriu ziarist mediocru: să aibă bust, stradă care să-i poarte numele şi secţie la facultate… deși nici naiba n-ar fi dat, normal stând lucrurile, doi bani pe tine. Sau puțini… foarte puțini.

Închei abrupt: îmi pun și eu doliu și sunt solidar sufletește mai ales cu familiile celor uciși, dar… cum să zic ca să mă fac înțeles de tot francofonul: Désolé, mais je ne suis pas Charlie!…

Nu, nu e „ziua neagră” a presei. E ziua de căcat împrăștiat cu mitraliera a presei.

Notă: Mostră de comentarii: