Școală gimnazială făcută scrum la Răchiți. Clădirea abia fusese reabilitată





A început să ardă din cauze necunoscute Școala Gimnazială cu clasele I – VIII din localitatea limitrofă municipiului Botoșani, Răchiți, noapea trecută.
Deocamdată nu se știe de la ce a pornit focul atât de puternic care a cuprins întreaga clădire. În primă fază flăcările imense au fost văzute la partea superioară, la acoperiș, pentru ca mai apoi să ajungă și la sălile de clasă, scrie botosaneanul.ro.
Au intervenit mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență cu șase autospeciale, fiind cerut ajutor și de la Dorohoi și Trușești. Incendiul a fost semnalat cu puțin înainte de ora 3:00. Unitatea de învățământ abia fusese reabilitată de un an, iar elevii vor fi transferați probabil la Roșiori.
Acum, acoperișul este complet distrus, iar sălile de clasă sunt inundate. În curtea a ceea ce a fost până ieri școală se plimbă cu tristețe copiii care obișnuiau să învețe pe băncile scoase acum afară.
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte