UTA a renunțat la Dragoș Petrică!





Staff-ul tehnic al clubului UTA a început să lucreze pentru lotul cu care dorește să abordeze cea de-a doua jumătate a campionatului. În timp ce listele cu achiziții sunt în „stand-by” până se va ști cu ce buget va porni echipa în noul an, anumiți jucători au fost anunțați că nu mai intră în vederile antrenorilor.
După Cornel Nădăban, jucător care și-a reziliat contractul în urmă cu două săptămâni, în această seară un alt jucător a fost anunțat că nu mai intră în vederile antrenorilor Bătrânei Doamne. Dragoș Petrică, atacantul sosit în vară de la Olimpia Satu Mare, nu va mai evolua în anul viitor pentru UTA.
Sosit în vară, Dragoș a avut parte de un debut foarte bun la UTA, marcând în Cupa României atât împotriva celor de la Național Sebiș, cât și în jocul cu Mamma Mia Becicherecul Mic, tocmai echipele cu care UTA se bate la promovarea în liga secundă. După primele evoluții, Dragoș s-a impus în fața unui alt atacant cu experiență, Dănuț Ivănică, jucător la care UTA a renunțat înainte de startul campionatului.
În meciurile din Liga a 3-a însă, Dragoș nu a reușit să repete evoluțiile din jocurile din Cupa României. A fost foarte rar titular, iar când a reușit acest lucru a fost înlocuit încă de la pauză atât la Sebiș cât și la Ineu. Cu doar două goluri marcate, ambele în partida cu Știința Turceni, și o pasă de gol la Motru, Dragoș nu s-a putut impune în fața mai productivilor Ousmane Gueye – tocmai colegul său de apartament – sau a lui Cipri Rus.
„Din punct de vedere uman nu am avut nimic să îi reproșăm lui Dragoș. Este un băiat de foarte mult bun simț. Ne-a spus și el că regretă că nu a putut da mai mult pentru UTA”, spune Codru Grădinariu.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)