Orășel de 5000 de locuitori cu biserică de peste 1 milion de euro, dar fără policlinică, creșă sau azil de bătrâni
Într-un oraș cu 5.500 de oameni – Ghimbav, județul Brașov – a fost ridicată o catedrală uriașă, în mare parte din banii primăriei. Cupola strălucește de la kilometri distanță.
Construcția a avut nevoie până acum de 800.000 de euro din bugetul local, plus donații.
Oamenii spun că investiția e bună, fără îndoială, dar orașul nu are nici măcar o creșă de stat, o grădiniță cu program prelungit, o policlinică, sau un azil pentru bătrâni.
Biserica din Ghimbav îți ia ochii: cupola a costat peste 45.000 de euro.
În patru ani, Primăria Ghimbav a alocat bisericii 800.000 de euro, iar terenul l-a dăruit. Localnicii, buni creștini, au făcut și ei donații, iar oamenii de afaceri, sponsorizări. În total, construcția a costat peste 1 milion de euro. Iar biserica trebuie pictată în interior: încă 160.000 de euro.
Călin Comșa, preotul paroh: ”Este doar din inox, care este aurit, bineînțeles are și aur. Pe jos putea să fie absolut orice, am ales granitul. Da, încălzirea este prin pardoseală.”
Reporterul îl întreabă pe viceprimarul orașului Ghimbav: „Dar biserica are vreun centru social sau vreo cantină pentru ajutorarea săracilor?”. Viceprimarul Vasile Horgaș răspunde: „Deocamdată nu. Deci, biserica, în ultimii ani și-a concentrat toate veniturile pentru realizarea edificiului.”
Sursa: Pro TV
Comentariile portalului
Adevărat a înviat !
@mosu Și singurii care ilustrează corect momentul și anume de sacrificiu și renaștere. Primăria ne-a urat printr-un poster cu iepuri. Să nu deranjeze confesiunile minoritare. Hristos a înviat!
Aradul este pierdut,si asta de pe timpul cand locuitorii au permis unui venetic,pripasit de prin Apuseni,sa puna gheara pe administratia locala,sa imprime un traseu catre nimic, (...)