(Discurs sociofilologic cu galerie foto)

Mă, prunci, mă – cum ne alintau ai noștri când călcam pe bec, dar mai aveam de doi bani speranță -, dacă n-ați aflat până acuma din altă parte, aflați de la unu de-al vostru, dintre voi și la fel ca voi, puntea de plecare și adevărul de bază al oricărei discuții despre corupție: Corupția e o artă!
Cine n-a înțeles asta n-a înțeles nimic.
Foarte mulți – spre aproape toți – percep, în acești ani de tristă ucenicie și haos pluridiscpilinar, corupția ca pe o religie, ca pe o însușire nativă, ca fiind un dat natural sau ca pe o filosofie de viață… ca pe un weltanschauung... cum ar zice clasicii germani. Mare greșeală! La corupție nu te rogi, nu-i faci statui, dar nici n-o blestemi, nici nu o înjuri. Corupția e o artă: o artă dificilă, precum arhitectura; solitară și solicitantă fizic… o muncă de la brut la șlefuit, la fel ca sculptura;  empatică și destinată seducerii aproapelui, precum dansul; menită să penetreze mental masele și să le încânte – cum o face muzica. Mai mult: corupția e o academie militar-boemă de arte combinate (pentru că, tușez pentru cine nu știe barem atâta: boema e o militărie!), un best-of toate artele… legate într-un discurs poetic prezentat teatral și cu potențial cinematografic.

La Lisabona dacă te duci, cum am fost eu în vară, citești asta pe toți pereții: Corrupção é arte! O privești la toate televizoarele și ai nenumărate prilejuri să te bucuri de binefacerile adevărului intrinsec conţinut de propoziţia ei (nu ca la noi… că suferi din cauză de). La Lisabona, corupția dansează în ritmuri de Fado… Mângâie, vindecă răni, închide cicatrici şi te adoarme beat.
La Lisabona, ştirea zilei era că – auzi aici – Banca Espírito Santo (fondată acum 100 de ani, având 2,1 milioane de clienţi) a dat un tun 3, 5 miliarde de Euro în doar cîteva luni (!)  – şi nimeni, pe stradă, nu vorbea în termeni negativi despre asta. Conducerea băncii Espírito Santo a dat tunul respectiv – să specificăm clar -, dar parcă s-au bucurat cu toţii… portughez cu portughez. Ministresa finanţelor a luat „măsuri dure”: pe președintele băncii l-a făcut vicepreședinte, statul a preluat banca (cu o datorie de 4,4 miliarde!:)) și i-a schimbat, de formă, numele în Novo Banco. De la francezii de la GSG au furat cel mai mult… și dacă te plimbi atent pe străzile opulentei capitale, observai că sunt mândri de asta. De ce? Pentru că, doamnelor și domnilor, Corrupção é arte! 4, 4 miliarde de euroi! – da, frate, așa se fură!
PSD-ul lor (aflat la putere, desigur) e o înaltă academie de perfecționați în toate domeniile – și nu că „unși cu toate alifiile”, ci fabrica de alifii a întregului mapamond! Am prins acolo parte din precampania electorală, și trebuie să recunosc că am rămas „paf” la ideile lor de excitat alegătorul și cumpărat gata încălzit: de exemplu, au început să construiască plaje, cu nisip adus de pe litoral, pe terasele blocurilor… Care n-avea terasă, îi construia statul și partidul urgent: venea o macara cu braț de 50 de metri și o echipă de muncitori echipați ca la NASA și, în două zile, avea blocul ăla de 100 de apartamente terasă suspendată cu piscină și nisip de ocean, inclusiv șezlonguri și umbrele pe care… nu… nu scria PSD… că ăia nici măcar vulgari nu sunt… Adevărata corupție e de bun gust.
Altă ligă, frate… Țară de pirați și corsari, dar și de poeți patrioți… Țară bogată, cu comori aduse din toate colțurile lumii… cu bogății nemuncite, dar cu proprietar subînțeles: noi înșine… în vecii-vecilor! La români, până și bogățiile din propriul subsol au alți proprietari. Acolo, și doar dacă ai venit să te uiți la ele prin gard, trebuie să plătești. Și pătești tot ce ai la tine: de acolo nu pleci cu bani.

Nu e în firea noastră, a poporului nostru, să fim incoruptibili… Zorro e din alte filme – și e o pură ficțiune. Și atunci de ce față de ăia… de portughezi, de exemplu, suntem niște începători triști… care (la materia corupție, ca și la toate celelalte) ne facem prost temele?… Corupția, la români, se rezumă la a îți jecmăni aproapele mai sărac și a te umple, direct și personal, de case, terenuri și mașini pe care peste câțiva ani ți le sechestrează procurorii cu tine în pârnaie. De aceea corupția la români a ajuns curva toantă a satului: o tăvălesc mascații prin curți la 5 dimineața cu camerele pe ei, o umilesc polițiștii prin tribunale cu geaca pe cap, în instanțe are parte de cei mai proști avocați posibili… nehh… asta nu-i corpuție – e curvușag penal.
Corrupção é arte!
Când poporul ăsta se va deștepta, așa cum îl îndeamnă încă din primul vers însuși Imnul țării sale, își va însuși această teoremă și va înțelege că doar dacă privești corupția ca pe o artă, poți urca în elita țărilor care își exploatează calitățile genetice, descoperind paradisul social. Numai astfel, prin talentul dedus din aceste însușiri în fond vesele, România va accede în elita dacă nu mondială, măcar europeană – acolo unde, hai să concluzionăm în cheie serios-profetică acest pamflet: corupția se practică la un nivel savant, e omniprezentă în absolut toate structurile administrativ-financiar-juridice și, practic, dispune totul și deține totul.

O que é corrupção?… s-o repetăm: Corrupção é arte!