Casa „Nașului” (The Godfather), scoasă la vânzare





Celebra locuinţă care a aparţinut clanului Corleone în filmul „Naşul / The Godfather”, regizat de Francis Ford Coppola şi lansat în 1972, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 2,89 de milioane de dolari, informează contactmusic.com.
Deşi în filmul lui Francis Ford Coppola „proprietarul casei” a fost Marlon Brando, care l-a interpretat pe capul mafiei, Vito Corleone, în realitate locuinţa din Staten Island, New York, a aparţinut familiei Norton.
Proprietarii au vândut locuinţa în 2012 şi de atunci a fost renovată, pentru ca interiorul să arate similar cu cel prezentat în filmul „The Godfather”.
Locuinţa cu cinci dormitoare şi şapte băi include în prezent şi facilităţi moderne, cum ar fi o sală de gimnastică şi un bar englezesc.
„Proprietarii actuali au reamenajat biroul de la primul etaj, pentru a-l face să arate ca cel din filmul «The Godfather»”, a declarat Joseph Profaci, manager principal la agenţia imobiliară Connie Profaci Realty Estate Agents.
Lungmetrajul „Naşul” a câştigat trei premii Oscar, pentru cel mai bun rol principal masculin – trofeu pe care Marlon Brando a refuzat să îl accepte, motivând că Hollywood-ul discriminează nativii americani -, pentru cel mai bun film şi cel mai bun scenariu (Mario Puzo, Francis Ford Coppola).
Comentariile portalului
Zi mi o cursa de linie de pe aeroportul Arad? Nu charter pe perioada de vară. De pe Arad zboară ciorile. Nici măcar la București nu sunt zborori
Mentalitatea hoţească e mult mai gravă decât hoţia. Cum să îţi dai seama imediat dacă cineva nu este atât de deştept pe cât se (...)
Suveranistii , că și-au luat tara înapoi, au de lucru acum.🤣