„Sunt prezenţi clasicii Mozart şi Beethoven; cei are dau arhitecturilor muzicale un înalt conţinut de idei și ridică la rang de absolut formele tradiţionale pentru a ne adresa nobile mesaje artistice. Serenada lui Elgar e menită să deschidă, în vocea caldă şi omogenă a orchestrei de coarde, o seară de melodie caligrafică”, spune dr. Alin Văcean, managerul Filarmonicii de Stat Arad.

Cunoscut în principal pentru  lucrările de largă respiraţie, precum ópusurile sale simfonice, concertul  pentru vioară sau cel pentru violoncel, dar şi pentru Variaţiunile Enigma, Edward Elgar semnează la sfârşitul secolului al XIX-lea  o serie de capodopere în  miniatură, una dintre cele mai renumite fiind Serenada pentru orchestră de coarde. Finalizată în 1892, partitura reprezintă o adaptare a altor Trei Piese pentru orchestră de coarde compuse în 1888,  al căror manuscris a fost pierdut,  dar  ale căror indicaţii de tempo, similare  acelora ale Serenadei, au rămas cunoscute prin intermediul documentelor care au însoţit prima audiţie, asumată de Worcester Amateur Instrumental Society.

Pentru concertul maraton din 22 decembrie 1808, în care urmau să fie cântate în premieră simfoniile a V-a şi a VI-a, cel de al patrulea concert pentru pian, fragmente din Misa în do major, o fantezie pentru pian solo (op.77) şi aria Ah, Perfido!, Beethoven crează în ultimul moment o lucrare pentru final, în care  conjugă forţele pianului solo, ale corului şi ale orchestrei.

Fantezia pentru pian, cor şi orchestră, sau Fantezia corala este o formă cu variaţiuni scrisă sub imboldul improvizaţiei, al darului extraordinar, care l-a facut pe Beethoven să fie aclamat deopotrivă ca pianist virtuoz şi compozitor. Cu un sens al culminaţiei ieşit din comun, lucrarea a fost  piesa care a conturat finalul dorit şi reprezintă şi astăzi o soluţie agreată în programele cu ţinută festivă.

Se pare căau rămas necunoscute până acum circumstanţele care au condus la naşterea simfoniei nr. 39 şi a celor două următoare, ultimele şi cele mai celebre ale lui Wolfgang Amadeus Mozart. Mai rar abordată din grupul ultimelor 6 simfonii, antepenultima, nu a fost cântată vreodată în  timpul vieţii compozitorului. Înainte de toate, debutul solemn al simfoniei trimite la neliniştea din prefaţa la Don  Giovanni, unde gamele descendente şi ascendente joacă un rol  asemănător  şi trădează prin aceeaşi manieră intrarea în lumea romantică. Allegro-ul care urmează şi la fel şi finalul simfoniei se încadrează în obişnuitele mişcări rapide ale maestrului. Tonalitatea la bemol major, aleasă pentru andante este un domeniu sonor neobişnuit pentru Mozart, modulaţiile bruşte şi îndepărtate conferind părţii un sens romantic aparte. Menuetul a devenit celebru prin  alura sa energică iar trio-ul, un  ländler subtil ornamentat, care aduce în prim plan sonor timbrul de clarinet ar putea figura printre numeroasele suite de dansuri pe care Mozart le-a compus între 1788 şi 1791 pentru balurile Vienei.

Joi, 13 noiembrie 2014, ora 19.00
Sala Palatului Cultural
Concert simfonic
Dirijor – Cristian Neagu
Solist – Sorin Dogariu
Dirijorul corului – Robert Daniel Rădoiaş

Program

• Edward Elgar – Serenada pentru orchestră de coarde
• Ludwig van Beethoven – Fantezia pentru pian, cor şi orchestră op.80
• Wolfgang Amadeus Mozart – Simfonia nr. 39 în mi bemol major  K.543

Portret – Sorin Dogariu

Pianistul Sorin Dogariu este solistul Filarmonicii de Stat Arad şi conferenţiar universitar la catedra de pian a Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. A predat pianul la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi a susţinut numeroase cursuri de măiestrie, fiind frecvent invitat să facă parte din juriile unor concursuri internaţionale şi naţionale de pian.

Absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, la clasa de pian a profesorului Gabriel Amiraş, s-a perfecţionat în anul universitar 1996-1997 la Academia Pianistică Internaţională  „Incontro col Maestro” din Imola – Italia, unde a frecventat clasa marelui pianist Lazar Berman.

A susţinut peste 600 de concerte şi recitaluri la Filarmonicile din ţară şi a onorat invitaţii de peste hotare, pe scene de concert din Europa şi Asia.

Sorin Dogariu a realizat înregistrări CD cu lucrări de Ceaikovski, Poulenc, Bernstein, Piazzola, iar repertoriul său de concert cuprinde toate zonele de creaţie, de la preclasic până la literatura concertistică românească actuală.

Prima auditie a Toccatei pentru pian şi orchestră de Remus Georgescu a fost realizată de pianist sub bagheta compozitorului, la Taichung, în anul 2001, acompaniat de National Taiwan Symphony Orchestra.

În Anul Internaţional Joseph Haydn (2009), pianistul şi-a asumat parcurgerea integralei lucrărilor concertistice pentru clavecin, orgă şi pian de Joseph Haydn, iar în luna noiembrie a anului 2011,  în concertul organizat în cinstea Zilei Naţionale a României  de  către Ambasada României  la Bruxelles dar şi în programele de schimburi culturale între oraşele Heist op den Berg, Pécs şi Arad, Sorin Dogariu  şi-a dovedit performanţele şi abilităţile în trei dintre cele mai complexe creaţii pianistice universale: Concertul nr.5 în mi bemol major „Imperialul” de Ludwig van Beethoven, Concertul nr. 1 în mi bemol major de Franz Liszt şi Concertino în stil clasic de Dinu Lipatti.

În 2010, pianistul şi-a susţinut doctoratul la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, având ca temă de studiu Concertul românesc pentru pian şi orchestră.

Biroul de Presă al Filarmonicii de Stat Arad