„Simpozionul Internaţional pentru Securitate şi Sănătate în Muncă” s-a desfășurat ieri la Arad
Ieri, 16 octombrie, a avut loc unul dintre cele mai importante evenimente ce marchează Săptămâna Europeană pentru sănătate şi securitate în muncă (care se desfăşoară la Arad, în perioada 13 – 17 octombrie) . Este vorba de Simpozionul Internaţional pentru Securitate şi Sănătate în Muncă cu tema „Managementul stresului pentru locuri de muncă sănătoase”, organizat de ITM Arad.
În cadrul acestui simpozion au participat şi au prezentat lucrări ştiinţifice reprezentanţi de marcă ai Inspecţiei Muncii din Italia, Inspecţiei Muncii Bucureşti, reprezentanţi ai Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad în calitate de partener, reprezentanţii unui număr de zece inspectorate teritoriale de munca din ţară şi, nu în ultimul rând, institute de cercetări, precum şi a unor instituţii publice din ţară.
Lucrările prezentate la simpoziom au abordat tematici precum „Controlul şi monitorizarea maşinilor agricole în acord cu agricultura şi exploatările forestiere din Italia”, „Stresul profesional”, „Percepţia propriei greutăţi şi indicele de masă corporală – un factor de stres la adolescenţi”, „Percepţia riscului profesional”, „Evaluarea nivelului de stres în cadrul managementului unei companii multinaţionale industriale din Arad”, „Riscurile psihosociale şi stresul în muncă – o dimensiune importantă a activităţii de SSM la nivel de organizaţie”, „Inteligenţa emoţională şi stresul ocupaţional”, „Modalităţi de intervenţie psihologică la pompierii salvatori” și „Managementul factorilor psihosociali, ca instrument de reducere a efectelor negative pentru sistemele de muncă complexe”.
Comentariile portalului
Aradul a fost și va fi portocaliu. NE MERITAM SOARTA
Oare vor fi alegeri???!!!
Fain comentariu, și e bine că nu este de la un cititor, ci de la unul pus să comenteze. Aceste comentarii confirmă ceea ce știam: că e mai rău (...)