Director ROMATSA cercetat de DNA pentru corupție!
Procurorii fac mai multe percheziții în județul Maramureș, printre care și la sediul Direcției Serviciilor de Navigație Aeriană Baia Mare din cadrul ROMATSA, printre cei vizați fiind și directorul instituției, pentru fapte de corupție care ar fi fost comise în perioada 2012-2014.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată că în această cauză se fac cercetări privind „suspiciuni de săvârşire a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2012-2014″.
Potrivit DNA, anchetatorii au descins marţi la şapte adrese din municipiul Baia Mare şi din localităţile învecinate, dintre care două la sediul unei instituţii publice şi restul la domiciliile unor persoane.
Surse judicare au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia publică unde se fac percheziţii este la ROMATSA – Direcţia Serviciilor de Navigaţie Aeriană (DSNA) Baia Mare.
Conform surselor citate, printre persoanele vizate sunt directorul DSNA Baia Mare, Traian Rițiu, și contabila unei firme. Ancheta în acest caz este făcută de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Baia Mare, acțiunea fiind sprinjinită de Serviciul Român de Informații și de Direcția Generală Anticorupție.
Comentariile portalului
Am văzut ceva asemănător în Prizren-Kosovo, în, 2019. Erau îmbrăcate cu ele tulpinile pomilor din zona pietonala. Din cate îmi amintesc, era un proiect scolar.
Frumos.Un OM cu suflet URIAS. Felicitāri
O mare parte sunt plamaditi sub sutana lui Noghiu urmașul patriarhului Daniel sau 50 cent vedetă la polivalentă cu 3 mii de zombi. CredeNumai și nu cerceta Votează PLN Da Construim. (...)