Stratul de ozon de deasupra Antarcticii a înregistrat în 2026 una dintre cele mai mari degradări din ultimii ani. Gaura a ajuns la o suprafață de peste 27 de milioane de kilometri pătrați, depășind de peste două ori teritoriul Statelor Unite. Specialiștii atrag însă atenția că dimensiunile impresionante din acest an nu înseamnă că eforturile de refacere a stratului protector al Pământului au eșuat, scrie adevarul.ro.

Potrivit datelor NASA și NOAA, citate de Daily Mail, întinderea maximă a găurii de ozon a fost măsurată pe 18 septembrie, când a atins 27,1 milioane de kilometri pătrați. Este cea mai mare suprafață înregistrată în ultimul deceniu și a șaptea ca dimensiune din cei 48 de ani de monitorizare. Comparativ cu recordul absolut, stabilit pe 9 septembrie 2000, valoarea din acest an reprezintă aproximativ 90%.

Explicația acestei evoluții este legată de comportamentul neobișnuit al vortexului polar, un sistem de vânturi puternice care circulă în jurul Antarcticii. În 2026, acesta s-a menținut mai intens decât de obicei, favorizând condițiile în care moleculele de ozon sunt distruse.

Paul Newman, cercetător la University of Maryland și coordonator al echipei NASA care monitorizează stratul de ozon, subliniază că, în ultimii ani, gaura sezonieră a început să apară mai târziu, ceea ce reprezintă un indicator al procesului de refacere. Situația din acest sezon a fost însă influențată de forța vortexului polar, care a prelungit perioada în care ozonul a fost afectat.

La rândul său, Amy Butler, cercetătoare în cadrul laboratorului de științe chimice al NOAA, explică faptul că sistemele meteorologice de mari dimensiuni, care pornesc de regulă din atmosfera inferioară și contribuie la perturbarea vortexului polar, au fost neobișnuit de slabe în august și septembrie. În consecință, vânturile puternice s-au menținut departe de Polul Sud, iar regiunea în care condițiile favorizează distrugerea ozonului s-a extins.

Specialiștii avertizează că fluctuațiile anuale nu trebuie confundate cu evoluția pe termen lung. Într-un articol publicat în septembrie 2025 de Scientific American, chimistul atmosferic A. R. Ravishankara, de la Colorado State University, atrăgea atenția că procesul de refacere poate include atât ani favorabili, cât și perioade în care gaura de ozon se extinde din nou. Prin urmare, evoluția unui singur sezon nu este suficientă pentru a stabili dacă tendința generală s-a schimbat.

Stratul de ozon, aflat în stratosferă, la altitudini cuprinse între aproximativ 11 și 40 de kilometri, are un rol esențial în protejarea vieții de pe Pământ. Moleculele sale, alcătuite din trei atomi de oxigen, absorb o mare parte din radiațiile ultraviolete periculoase provenite de la Soare.

Degradarea acestui strat a fost provocată în principal de substanțe chimice produse de activitățile umane, care conțin clor și brom. Odată ajunse în stratosferă, acestea sunt descompuse de radiațiile ultraviolete, eliberând atomi care participă la reacțiile chimice responsabile de distrugerea ozonului.

Printre cei mai cunoscuți compuși implicați se numără clorofluorocarburile (CFC), utilizate timp de decenii în instalații frigorifice, aparate de aer condiționat și materiale izolatoare. Adoptarea Protocolului de la Montreal, în 1987, a permis eliminarea treptată a acestor substanțe și a reprezentat un moment decisiv în combaterea degradării stratului de ozon.

Efectele măsurilor internaționale sunt deja vizibile. Paul Newman estimează că, în absența reducerii substanțelor care distrug ozonul, gaura din 2026 ar fi putut fi cu aproximativ 3,5 milioane de kilometri pătrați mai întinsă. Cu alte cuvinte, dimensiunile actuale ar fi fost considerabil mai mari dacă emisiile acestor compuși ar fi rămas la nivelurile maxime înregistrate în anul 2000.

În ceea ce privește revenirea la valorile normale, estimările experților indică termene diferite în funcție de regiune. O evaluare a Organizației Națiunilor Unite, prezentată în ianuarie 2023 și relatată de Adevărul pe baza informațiilor publicate de The Guardian, arată că stratul de ozon ar putea reveni la nivelurile din 1980 până în 2040 în cea mai mare parte a lumii, până în 2045 deasupra Arcticii și abia în 2066 deasupra Antarcticii. Aceleași repere au fost prezentate și de Scientific American în septembrie 2025.

Potrivit evaluării ONU, aplicarea Protocolului de la Montreal a permis eliminarea a aproximativ 99% dintre substanțele chimice responsabile de distrugerea ozonului. Totuși, dispariția efectelor acestora necesită foarte mult timp. David Fahey, expert NOAA și autor principal al evaluării internaționale, avertizează că unele dintre aceste substanțe pot persista în atmosferă timp de aproximativ 100 de ani.

Astfel, deși gaura de ozon a avut o evoluție îngrijorătoare în 2026, perspectiva pe termen lung rămâne una pozitivă. Refacerea completă deasupra Antarcticii va necesita însă încă aproximativ patru decenii.