vineri, 30 octombrie, 2026

Special Arad Logo

    Blaturile din sport, pedepsite cu până la 8 ani de închisoare. Parlamentarii propun o nouă infracțiune în Codul Penal

    de Special Arad | 30 octombrie 2026, 3:42 PM | Sport | Naţional

    0

    Meciurile trucate ar putea deveni o infracțiune distinctă în România, iar cei implicați în astfel de practici riscă ani grei de închisoare. Un proiect de lege aflat în atenția parlamentarilor propune introducerea în Codul Penal a unei noi fapte, denumită „manipularea evenimentelor sportive”, pentru care pedeapsa ar putea ajunge la opt ani de detenție. Inițiativa vine pe fondul numeroaselor scandaluri care au afectat sportul românesc și al angajamentelor asumate de țara noastră la nivel european, scrie Digi24.

    În prezent, legislația penală din România nu prevede în mod explicit trucarea competițiilor sportive ca infracțiune. Atunci când anchetatorii descoperă asemenea practici, faptele sunt încadrate, în funcție de circumstanțe, la înșelăciune sau la infracțiuni de corupție.

    Noua propunere legislativă ar schimba această abordare. Parlamentarii vor ca „manipularea evenimentelor sportive” să fie introdusă distinct în Codul Penal, cu sancțiuni cuprinse între doi și opt ani de închisoare. Inițiatorii consideră că o asemenea modificare ar oferi procurorilor un instrument juridic mai clar și ar facilita încadrarea penală a faptelor descoperite în timpul anchetelor.

    Demersul legislativ vine și în contextul obligațiilor asumate de România în relația cu Consiliul Europei. Încă din 2024, țara noastră și-a luat angajamentul de a-și adapta legislația pentru a combate mai eficient manipularea competițiilor sportive și pentru a preveni trucarea meciurilor.

    Fenomenul nu este însă unul specific României. În ultimii ani, mai multe țări europene au fost zguduite de scandaluri de amploare. Unul dintre cele mai cunoscute rămâne „Calciopoli”, izbucnit în Italia în 2006, un dosar major de corupție care a afectat fotbalul italian. Mai recent, Turcia s-a confruntat cu un scandal de proporții, în urma căruia, anul trecut, 30 de persoane din lumea sportului au fost arestate.

    Nici fotbalul românesc nu a fost ocolit de suspiciunile privind aranjarea rezultatelor. Numai în acest an, au fost deschise două dosare penale importante care vizează presupuse meciuri trucate în ligile inferioare. În acest context, introducerea unei infracțiuni distincte ar putea reprezenta un pas important în lupta împotriva blaturilor, un fenomen care continuă să afecteze credibilitatea competițiilor sportive din România.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.