luni, 26 octombrie, 2026

Special Arad Logo

    Doi bărbați din Arad și Pecica, reținuți pentru violență în familie. Unul și-ar fi lovit tatăl, celălalt mama

    de Ioana Costaș | 26 octombrie 2026, 5:42 PM | Știri Arad

    0

    Două cazuri de violență în familie au fost înregistrate în județul Arad, în data de 25 octombrie. În ambele situații, polițiștii au intervenit și au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi bărbați implicați, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorilor.

    Primul caz este cercetat de polițiștii Biroului de Ordine Publică, care au identificat un tânăr de 21 de ani, din Arad, bănuit că ar fi încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa de magistrații Judecătoriei Arad. Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 11:30, acesta s-ar fi apropiat de tatăl său la o distanță mai mică decât cea stabilită prin ordinul de protecție și l-ar fi lovit.

    În urma administrării probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție și violență în familie.

    Un alt incident a avut loc în Pecica, unde polițiștii orașului au fost sesizați, tot la data de 25 octombrie, cu privire la un scandal în familie. Din cercetări a reieșit că un bărbat de 52 de ani, pe fondul unui conflict, și-ar fi lovit mama și ar fi distrus mai multe bunuri din locuință.

    În acest caz, pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu. De asemenea, în urma probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat într-un dosar penal pentru violență în familie și distrugere.

    În ambele cazuri, cercetările continuă sub supravegherea procurorilor de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

    Citește și: Cei patru inculpați în cazul copilului umilit la Șeitin, plasați sub control judiciar

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.