Doi tineri de 17 ani, reținuți după ce ar fi agresat două persoane într-un parc din cartierul Vlaicu
Doi tineri în vârstă de 17 ani, din municipiul Arad, au fost identificați și reținuți de polițiști, fiind bănuiți că au agresat două persoane într-un parc din cartierul Vlaicu.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați la data de 9 octombrie 2026 cu privire la o agresiune petrecută în aceeași seară.
Din verificările efectuate a reieșit că două persoane au fost abordate de doi indivizi necunoscuți, care au cerut țigări. Deoarece nu s-au conformat solicitării, cele două persoane acuză că au lovite, după care agresorii au părăsit zona.
În urma investigațiilor, la data de 22 octombrie 2026, polițiștii i-au identificat și depistat pe cei doi tineri bănuiți de comiterea faptei. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, în baza probatoriului administrat.
Ulterior, față de ambii a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit pentru lovire.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)