Concurență mare pentru posturile de directori de școli din Arad. Au fost depuse 153 de dosare
Inspectoratul Școlar Județean Arad informează că, începând cu data de 13 octombrie 2026, se desfășoară probele concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, sesiunea august–decembrie 2026.
Concursul este organizat în conformitate cu metodologia și calendarul aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, OMEC nr. 4155/2026, având ca obiectiv selecția candidaților pe baza competențelor profesionale și manageriale necesare exercitării funcțiilor de conducere din învățământul preuniversitar.
La nivelul județului Arad, au fost depuse 153 de cereri pentru înscrierea la concurs.
Concursul constă în următoarele probe:
9 octombrie 2026 – a avut loc Validarea dosarelor.
13 octombrie 2026 – Are loc proba pentru evaluarea de competențe în cadrul căreia se testează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului constă în rezolvarea de către candidați, în maximum 60 de minute, a unui test standardizat cu 20 de itemi, cu un singur răspuns corect. Fiecare item corect rezolvat se notează cu 0,5 puncte. Evaluarea se realizează automat, prin utilizarea platformei informatice. Candidatul este declarat „promovat” dacă a obținut cel puțin nota 6. Proba este eliminatorie, nota obținută nu se include în media finală. Nota obținută poate fi contestată în termen de 24 de ore de la comunicarea rezultatelor.
20 octombrie 2026 – Proba scrisă pentru evaluarea cunoștințelor de management și legislație școlară constă în rezolvarea de către candidați, în maximum 60 de minute, a unui test standardizat cu 20 de itemi, cu un singur răspuns corect. Nota obținută poate fi contestată în termen de 24 de ore de la comunicarea rezultatelor. Fiecare item corect rezolvat se notează cu 0,5 puncte. Evaluarea se realizează automat, prin utilizarea platformei informatice. Candidatul este declarat „promovat” dacă a obținut cel puțin nota 7.
Proba de interviu se va desfășura conform unui grafic care va fi afișat ulterior.
Ambele probe scrise se vor desfășura la Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad, în noua locație situată pe strada Pompei, nr. 25, municipiul Arad, în cartierul Subcetate.
Pentru buna desfășurare a concursului, Inspectoratul Școlar Județean Arad, prin Comisia județeană de organizare, a luat măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor organizatorice și tehnice, astfel încât evaluarea candidaților să se realizeze cu respectarea principiilor legalității, transparenței, obiectivității și egalității de șanse. Participă inspectori școlari, profesori metodiști și informaticieni desemnați din unitățile de învățământ ale județului Arad, în intervalul orar 7:00 – 16:00.
Toate informațiile referitoare la organizarea și desfășurarea concursului, calendarul probelor, graficul interviurilor, precum și rezultatele se regăsesc pe site-ul oficial al Inspectoratului Școlar Județean Arad, www.isjarad.ro.
Inspectoratul Școlar Județean Arad recomandă candidaților să consulte periodic site-ul instituției pentru a fi informați cu privire la desfășurarea etapelor concursului.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)