miercuri, 23 septembrie, 2026

Special Arad Logo

    Ioana Gligor va fi noul arhitect șef al Municipiului Arad. Sorin Ciurariu nu mai pleacă însă din Primărie

    de Raluca Medeleanu | 23 septembrie 2026, 3:06 PM | Administraţie | Știri Arad

    0

    Ioana Gligor, fostă Bărbătei, va fi de la 1 octombrie 2026 noul arhitect șef al Municipiului Arad, în locul lui Sorin Ciurariu. Acesta nu își închieie însă activitatea la Primăria Arad, deși și-a înaintat demisia în vară.

    Sorin Ciurariu a ajuns arhitect șef al Municipiului Arad în 2020, după ce a ocupat aceeași funcție la Primăria Timișoara. La finalul lunii iunie a acestui an însă, viceprimarul Aradului, Lazăr Faur, i-a cerut demisia, invocând inclusiv decizia definitivă a Curții de Apel Timișoara privind nelegalitatea actelor emise pentru fostul Antrepozit Andrényi.

    În acest context, arhitectul șef și-a înaintat demisia, dar încă din vară se stabilise că plecarea lui nu va fi imediată, el solicitând să aibă o perioadă de tranziție pentru predarea proiectelor în curs, după care Primăria urma să numească un interimar dintre angajații eligibili și ulterior să organizeze concurs pentru ocuparea funcției.

    Pe parcurs situația s-a schimbat. Ciurariu a rămas în primărie și urmează să ocupe tot un post de conducere. În locul lui deja s-a stabilit și înlocuitorul: Ioana Gligor (fostă Bărbătei), care din 2023 este șefa serviciului urbanism din Primărie.

    Potrivit răspunsului transmis de purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, numirea Ioanei Gligor este momentan pe perioadă determinată.

    „Ca urmare a solicitării domnului Ciurariu Emilian Sorin, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 58916/26.06.2026, a fost emisă Dispoziția nr. 2060/01.09.2026, prin care s-a stabilit că, începând cu data de 01.10.2026, domnul Ciurariu Emilian Sorin va ocupa funcția publică de conducere vacantă de director executiv al Direcției Construcții și Dezvoltare Urbană.

    Totodată, prin Dispoziția nr. 2145/16.09.2026, s-a stabilit ca funcția publică de conducere vacantă de arhitect-șef să fie exercitată temporar de doamna Gligor Ioana Floris, pentru perioada 01.10.2026 – 31.12.2026”, se arată în răspunsul Primăriei pentru Special Arad.

    Ioana Gligor are ca experiență anterioară activitate în firme de arhitectură, dintre care Tara Plan, iar apoi Stacons (firma care a realizat, printre altele, și proiectarea generală și documentația tehnică inițială pentru arena UTA). De la Stacons, Ioana Gligor s-a angajat la Primăria Arad în 2021, pe postul de consilier debutant (clasa I) la Serviciului Dezvoltare Urbană și Protejare Monumente. Din 2023, a ajuns șefa serviciului de Urbanism.

    Citește și: Deși a demisionat din funcția de arhitect-șef, Sorin Ciurariu vrea să rămână director în Primăria Arad · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.