Incendiu puternic la o casă din Sebiș. Acoperișul, cuprins de flăcări | Video
Un incendiu puternic a izbucnit, în această seară, la o casă cu două niveluri din orașul Sebiș. Pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în jurul orei 19:45, pentru stingerea flăcărilor.
La fața locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Sebiș și Ineu, cu trei autospeciale de stingere, o autoscară și o ambulanță SMURD.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați. Flăcările prezentau pericol de propagare la întreaga locuință.
Intervenția pompierilor a dus la localizarea incendiului. În prezent, echipajele acționează pentru lichidarea completă a focarelor și pentru identificarea eventualelor focare ascunse.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
UPDATE
Reprezentanții ISU Arad au anunțat că incendiul a fost stins în limitele găsite, iar cauza probabilă de producere a acestuia este în curs de stabilire.

Citește și: Accident la coborârea de pe podul de la CET, spre Metro. O familie cu un copil de 5 ani, implicată
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)