Duca Iosif Atila. A luptat la Revoluția din Decembrie 1989, a primit titlul de „Luptător cu Rol Determinant”, s-a implicat în memoria Revoluției și a ajuns consilier județean în Arad. Dar cu doar patru ani înainte de căderea regimului comunist, Duca Iosif era recrutat de Securitate în Penitenciarul Gherla, sub numele conspirativ „Uțu”. În 2013, Curtea de Apel București a stabilit că a avut calitatea de colaborator al Securității.

Este unul dintre acele episoade care arată cât de complicate au fost destinele oamenilor care au trecut din România comunistă în România de după Revoluție.

Duca Iosif Atila, născut la Arad în 1957, a ajuns după 1989 să fie asociat cu Revoluția de la Arad. A fost prezentat ca participant la evenimentele din Decembrie 1989, a ocupat funcția de secretar al Fundației Revoluției din Decembrie ’89 de la Arad, a fost implicat în demersuri privind memoria Revoluției și a primit titlul de „Luptător cu Rol Determinant”.

Apoi a intrat și în administrația publică: a candidat pentru Consiliul Județean Arad și a fost consilier județean în perioada 2004–2008.

În spatele acestei imagini publice exista însă un episod documentat în arhivele Securității și tranșat ulterior de instanță.

În 1985, „Uțu” era informator la Gherla

La 20 aprilie 1985, potrivit documentelor analizate de Curtea de Apel București, Duca Iosif a fost recrutat de cadrele de contrainformații din Penitenciarul Gherla. Misiunea sa era să furnizeze informații despre deținuții care lucrau la fabrica de mobilă din cadrul penitenciarului.

A semnat un angajament și a primit numele conspirativ „Uțu”. Duca a contestat în proces că ar fi semnat documentul. Instanța a cerut o expertiză grafoscopică.

Rezultatul este relevant: expertiza a stabilit că textul angajamentului fusese scris de Duca Iosif. În privința semnăturii, experții nu au putut spune cu certitudine că îi aparținea, dar nici nu au exclus această posibilitate.

Judecătorii nu s-au oprit însă la acel document. Alte note informative din dosarele CNSAS au fost supuse aceleiași examinări grafoscopice, iar raportul a stabilit că fuseseră scrise de Duca. Prin coroborarea acestor probe, Curtea a ajuns la concluzia că și semnătura de pe angajamentul de colaborare îi aparținea.

Mai mult, Duca însuși a recunoscut în fața instanței că făcuse declarații organelor de Securitate. A încercat însă să explice că informațiile furnizate se refereau la aspecte privind siguranța națională sau disciplina din penitenciar. Instanța nu a acceptat această explicație ca argument pentru excluderea calității de colaborator.

Ce informații transmitea

Una dintre notele analizate de instanță se referea la un deținut care manifesta o atitudine ostilă față de regimul comunist. Duca a relatat Securității că acesta, atunci când la radio erau difuzate cântece patriotice, „lovea cu pumnul în difuzor și înjura politica partidului și pe șeful statului”. Nu s-a limitat la atât.

În aceeași informare, potrivit hotărârii, era menționat că deținutul vorbea în cameră despre țările capitaliste și despre nivelul de trai de acolo, comparându-l cu cel din România. Cu alte cuvinte, în 1985, într-un regim în care exprimarea unor asemenea opinii putea atrage atenția organelor represive, aceste afirmații ajungeau în documentele Securității prin intermediul lui „Uțu”.

Iar în documentele Securității apar și consecințele urmărite. Printre măsurile propuse se găseau indicații precum: „prin comandant, să fie pedepsit disciplinar” și „comandantul să ia măsuri față de abaterile condamnatului”.

CNSAS a susținut în instanță că aceste informații puteau duce la urmărirea și verificarea persoanei vizate și că, prin urmare, afectau dreptul la viață privată și libertatea de exprimare.

Apărarea: nu am vrut să susțin regimul

Duca Iosif nu a acceptat interpretarea CNSAS. În apărarea sa, a susținut că informațiile aveau un caracter general și că nu urmăreau reprimarea unor opinii politice. A afirmat că unele dintre aspectele raportate erau deja cunoscute și că informațiile priveau, în realitate, disciplina din penitenciar. A invocat și presiunea exercitată asupra sa în perioada în care era deținut.

Un argument important al apărării a fost chiar activitatea sa ulterioară: participarea la Revoluția din Decembrie 1989. Logica apărării era că un om care a participat la înlăturarea regimului comunist nu putea fi privit, retrospectiv, ca cineva care urmărea menținerea acelui regim prin colaborarea cu Securitatea. Curtea a analizat însă faptele din 1985 separat de ceea ce avea să se întâmple în decembrie 1989.

Instanța: nu trebuie să existe o sancțiune efectivă

Unul dintre punctele esențiale ale hotărârii este interpretarea dată de Curte condiției privind încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale. Duca a susținut că, dacă nu se demonstra concret că deținutul fusese sancționat ca urmare a informațiilor sale, nu putea fi considerat colaborator. Instanța a respins această interpretare.

Potrivit Curții, nu era necesar ca drepturile persoanei vizate să fi fost efectiv încălcate. Era suficient ca activitatea să fi fost îndreptată împotriva acelor drepturi și să fi fost aptă să le afecteze. În cazul analizat, Curtea a considerat că informațiile furnizate au dus la o supraveghere mai atentă a persoanei despre care Duca raportase. Pentru judecători, erau vizate în acest fel libertatea de exprimare, libertatea opiniilor și dreptul la viață privată.

Duca a încercat să invoce și prevederea legală referitoare la informațiile furnizate în cadrul unor anchete și procese politice. Aceasta putea exclude, în anumite situații, calificarea drept colaborator. Dar Curtea a constatat că situația sa nu se încadra în această excepție. Duka nu fusese judecat și condamnat pentru motive politice, ci pentru înșelăciune în paguba avutului public. Prin urmare, instanța a considerat că această excepție nu putea fi aplicată.

După Revoluție: titlu de „Luptător cu Rol Determinant”

Și aici apare una dintre cele mai puternice contradicții ale acestei povești. În 1985, Duca apărea în documentele analizate de instanță ca „Uțu”, omul recrutat pentru a furniza Securității informații despre alți deținuți. Patru ani mai târziu, în decembrie 1989, participa la Revoluția care avea să răstoarne regimul comunist.

Ulterior, a fost recunoscut oficial ca participant la Revoluție și a deținut titlul de „Luptător cu Rol Determinant”.

A devenit și unul dintre oamenii implicați în păstrarea memoriei acelor evenimente, fiind, potrivit datelor biografice, secretar al Fundației Revoluției din Decembrie ’89 de la Arad. Iar povestea nu s-a oprit la organizațiile revoluționarilor.

Duca a intrat în administrația publică și a ajuns consilier județean Arad în mandatul 2004–2008.

CNSAS l-a dus în instanță

Verificarea sa de către CNSAS nu a fost o simplă mențiune în arhive. În 2012, CNSAS a introdus o acțiune la Curtea de Apel București, solicitând constatarea calității de colaborator al Securității. Duca s-a apărat și a cerut respingerea acțiunii.

Procesul a inclus înscrisurile provenite din arhive și expertiza grafoscopică. Instanța a analizat inclusiv susținerile privind autenticitatea documentelor, natura informațiilor și efectele pe care acestea le puteau produce asupra persoanelor vizate. După analiza întregului material probator, Curtea a considerat că CNSAS și-a demonstrat susținerile.

Verdictul

La 10 octombrie 2013, Curtea de Apel București a admis acțiunea CNSAS. Verdictul a fost clar: „Constată că pârâtul Duca Iosif a avut calitatea de colaborator al Securității”, aceasta fiind concluzia unei instanțe, pronunțată după administrarea de probe, inclusiv o expertiză grafoscopică și documentele provenite din arhivele CNSAS.

Hotărârea putea fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Curtea a precizat totodată că procedura de deconspirare a Securității nu avea caracter punitiv și nu instituia o răspundere penală. Era vorba despre constatarea unei calități în raport cu activitatea fostei Securități.

O biografie care ridică întrebări

Duca Iosif Atila rămâne astfel o figură cu un traseu public greu de ignorat. Recrutat de Securitate în 1985. „Uțu”. Informator în Penitenciarul Gherla. Participant la Revoluția din 1989. „Luptător cu Rol Determinant”. Activist pentru memoria Revoluției. Candidat la Consiliul Județean. Consilier județean între 2004 și 2008. Iar în 2013, declarat de instanță colaborator al Securității.

Hotărârea Curții de Apel București nu a judecat însă participarea lui Duca la Revoluție și nici nu a anulat prin ea însăși titlul de „Luptător cu Rol Determinant”. Instanța a răspuns unei întrebări precise: dacă activitatea documentată din 1985 îndeplinea condițiile legale pentru constatarea calității de colaborator al Securității.

Cronologia

1985: potrivit hotărârii Curții de Apel București, Duca Iosif este recrutat de Securitate la Penitenciarul Gherla, sub numele conspirativ „Uțu”, și furnizează informații.

1989: participă la Revoluția din Decembrie.

2004–2008: potrivit datelor pe care mi le-ai furnizat, este consilier județean Arad.

2013: Curtea de Apel București constată definitiv în cadrul procesului descris de tine că a avut calitatea de colaborator al Securității.

2016: apare în Decretul prezidențial nr. 268/2016, emis de Klaus Iohannis, printre persoanele cărora li se conferă oficial titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant”.

Notă: Publicăm această poveste, sentința judecătorilor fiindu-ne trimisă de un cititor, la mai bine de un deceniu de la pronunțarea hotărârii judecătorești pentru că astfel de episoade țin nu doar de biografia unei persoane, ci și de memoria recentă a Aradului. Din verificările noastre, cazul lui Duca Iosif Atila și constatarea calității sale de colaborator al Securității nu au fost prezentate până acum, în presa locală, nici națională, în această formă și cu documentele relevante puse cap la cap.

Considerăm că asemenea informații merită readuse în atenția publicului atunci când sunt susținute de documente de arhivă și de hotărâri ale instanțelor. Nu pentru a rescrie retrospectiv întreaga biografie a celui în cauză și nici pentru a minimaliza rolul său ulterior în Revoluția din Decembrie 1989, ci pentru a consemna complet un traseu public care cuprinde episoade diferite și, uneori, contradictorii. Istoria trebuie să le consemneze pe toate, cu bune și rele.

Citește și: Revoluția de la Arad – la un sfert de veac de controverse