sâmbãtã, 19 septembrie, 2026

Special Arad Logo

    Moneasa: a început amenajarea accesului spre Peștera Moara Uscată

    de Special Arad | 19 septembrie 2026, 6:07 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Peștera Uscată de la Moară, cunoscută și sub numele de Peștera Moara Uscată, are șansa să devină un nou obiectiv turistic al stațiunii Moneasa. Speologii arădeni, salvamontiștii, voluntarii și autoritățile locale au început lucrările de amenajare a potecii de acces către cavitatea aflată chiar la intrarea în localitate.

    Informația a fost publicată pe pagina de Facebook Peștera Moara Uscată, unde au fost prezentate primele lucrări realizate în cadrul proiectului.
    Inițiativa urmărește punerea în valoare a patrimoniului natural din zonă și pregătirea unui traseu care să le permită turiștilor să ajungă la peșteră în condiții mai bune de siguranță.

    Moneasa cu speologi, salvamontiști și voluntari

    Lucrările sunt realizate prin colaborarea mai multor organizații și instituții. La amenajarea traseului participă specialiști și voluntari din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad, Centrului Zonal Ecologic Arad, Asociației Speologice Speowest Arad, SPEO Liliacul Arad, Explorer Arad și Transilvania.
    În proiect sunt implicate și echipa de la Peștera Grota Ursului – Moneasa și administrația comunei Moneasa.

    Moneasa pestera

    (Lucrări de amanajare a accesului spre peşteră. Foto: Facebook Peştera Moara Uscată)

    Materialele necesare au fost asigurate de Salvamont Arad, din bugetul Consiliului Județean Arad, precum și de Transilvania și Peștera Grota Ursului. Uneltele și logistica necesare lucrărilor au fost puse la dispoziție de Koster Service – Scule & Automatizări, potrivit informațiilor publicate de inițiatorii proiectului.

    Potecă cu balustrade, locuri de popas

    Amenajarea traseului nu este încă finalizată. În perioada următoare urmează să fie montate balustrade de siguranță și să fie definitivată poteca de acces către peșteră.
    Proiectul mai prevede instalarea unor locuri de popas pentru turiști, precum și montarea panourilor de semnalizare și a celor informative. Acestea ar urma să ofere vizitatorilor indicații despre traseu și informații referitoare la peșteră și la patrimoniul natural al zonei.

    moneasa pestera 2

    (Lucrări de amanajare a accesului spre peşteră. Foto: Facebook Peştera Moara Uscată)

    Peștera Moara Uscată se află într-o zonă ușor accesibilă de la intrarea în localitate, însă vizitarea obiectivului va putea fi promovată în condiții mai bune după încheierea lucrărilor de amenajare și siguranță.

    Inițiatorii proiectului prezintă intervenția drept rezultatul colaborării dintre comunitatea speologică, voluntari și autoritățile locale, cu scopul de a valorifica potențialul natural al stațiunii fără a pierde din vedere protejarea mediului.

    Citeşte şi:

    Cine cade cel mai ușor în plasa escrocilor online? Iată profilul victimelor din România, conturat de Poliția Română

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.