UTA îl dorește pe Omar El-Sawy de la Rapid! „Nu vrem să greșim”
UTA își continuă căutările pentru întărirea lotului, iar după transferul lui Antoni Ivanov, oficialii clubului au pus ochii pe un nou jucător. Omar El-Sawy, fotbalistul Rapidului, se află printre variantele analizate de formația pregătită de Adrian Mihalcea.
Clubul arădean a anunțat vineri transferul lui Antoni Ivanov, mijlocașul care a evoluat ultima dată la Hermannstadt, însă campania de achiziții nu este considerată încheiată. Problemele de lot provocate de accidentări îi determină pe cei de la UTA să caute în continuare soluții, inclusiv pentru zona ofensivă.
Una dintre variantele luate în calcul este Omar El-Sawy, atacantul lateral aflat sub contract cu Rapid. Alexandru Meszar a confirmat pentru iAMsport.ro că fotbalistul se află pe lista de opțiuni a arădenilor, însă deocamdată nu există negocieri concrete.
„Având în vedere că avem probleme cu accidentările, într-adevăr, am identificat mai multe opţiuni, dar nu am ajuns la faza de negocieri. Una dintre opţiunile noastre a fost sau va fi şi el (n.r. Omar El Sawy), dar nu suntem hotărâţi în momentul de faţă”, a declarat Alexandru Meszar.
Mesajul finanțatorului UTA-ei arată că interesul pentru El-Sawy este, în acest moment, unul aflat în faza de evaluare. Arădenii analizează mai multe variante și nu vor să forțeze o mutare doar de dragul completării lotului, chiar dacă accidentările au redus opțiunile lui Adrian Mihalcea.
De altfel, Meszar consideră că transferul lui Antoni Ivanov reprezintă deja o achiziție importantă pentru echipă, iar UTA mai are suficient timp pentru a lua o decizie în privința celorlalte ținte.
„Ieri am rezolvat un transfer foarte important (n.r. Antoni Ivanov). Mai avem în jur de 10 zile din perioada de mercato, dar, chiar şi după aceea, se pot transfera jucători liberi de contract. Nu ne grăbim, cu toate că avem nevoie de jucători, dar nu vrem să greşim”, a mai spus Alexandru Meszar.
Deocamdată, nu există negocieri între părți, însă situația s-ar putea schimba în următoarele zile, mai ales în contextul problemelor medicale din lotul arădean.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)