luni, 24 august, 2026

Special Arad Logo

    Rezultatele concursului „Vinuri românești din soiuri autohtone”: Aradul trimite finaliști la etapa națională

    de Special Arad | 24 august 2026, 12:38 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Au fost desemnați câștigătorii de la Faza Regională pentru Banat‑Crișana și Maramureș a concursului național „Vinuri românești din soiuri autohtone”, organizată la Arad de Ordo Equestris Vini Europae – Consulat România, prin Scaunul Cavaleresc Arad, în parteneriat cu Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV) și Camera de Comerț și Industrie Arad.

    Competiția a avut ca obiectiv promovarea vinurilor românești obținute din soiuri autohtone și evidențierea producătorilor care valorifică identitatea viticolă românească. Probele au fost evaluate prin „degustare în orb”, de către un juriu specializat, utilizând fișa OIV cu 100 de puncte, conform regulamentului concursului.

    rezultate vinuri

    Au fost înscrise 40 de probe de la 18 producători, iar rezultatele sunt:

    VINURI ALBE

    Locul I – Tarr Winery Fetească regală 2025 – medalie de aur

    Locul II – Cramele Recaș Fetească albă 2025 – Found – medalie de aur

    Locul III – Cramele Recaș Fetească regală 2025 – Sole Barrique – medalie de aur

    VINURI ROȘII

    Locul I – HB Wine (județ Arad) Fetească neagră 2024 – medalie de aur

    Locul II – Wine Princess (județ Arad) Fetească neagră 2023 – Stonewine – medalie de argint

    Locul III – Elite Wine (județ Arad) Fetească Neagră & Cadarcă 2024 – Eclipse – medalie de argint

    Medalii de argint (alte vinuri):

    Aramic Forest Fetească albă 2025,
    Elite Wine Mustoasă de Măderat 2025,
    Podgoria Silvania Fetească albă 2022 – Măgura,
    Podgoria Silvania Fetească regală 2025,
    Vigna Fetească neagră 2022 – Melgis,
    Wine Princess Mustoasă de Măderat 2025,
    Cramele Recaș Fetească regală 2025,
    Daiconi Miniș Cadarcă 2021,
    Aramic Forest Fetească neagră 2024,
    Podgoria Silvania Fetească albă 2024 – 1251,
    Wine Princess Cadarcă 2023 – In Alis,
    Cramele Recaș Fetească neagră 2024 – Selene.

    rezultate concurs regional arad Vinuri romanesti din soiuri autohtone

    Rezultatele confirmă diversitatea și potențialul vinurilor produse din soiuri autohtone românești. Faptul că podiumurile sunt dominate de soiuri precum Fetească regală, Fetească albă, Fetească neagră și Cadarcă subliniază direcția competiției: promovarea identității și autenticității vinului românesc.

    Conform regulamentului, primele trei vinuri clasate la fiecare categorie merg mai departe la etapa națională. Organizatorii transmit felicitări tuturor producătorilor participanți și mulțumesc partenerilor, membrilor juriului și tuturor celor implicați.

    „Ne bucurăm că prima ediție a acestei faze regionale a adus împreună producători importanți și vinuri care demonstrează valoarea soiurilor autohtone românești. Pentru noi, acest concurs nu este doar despre clasamente și medalii, ci despre identitate, tradiție și despre capacitatea vinului românesc de a se afirma prin propriile soiuri. Ne dorim ca vinurile câștigătoare să reprezinte cu cinste regiunea la etapa națională și să contribuie la promovarea imaginii vinului românesc” , a spus Octavian Andronic, Comandantul Scaunului Cavaleresc Arad.

    IN HONOREM DEI et IN HONOREM VINI AMICITIA PER VINUM

    Consiliarius Ciprian Nicolae Manea – Președintele juriului
    Consiliarius Octavian Andronic – Comandant Scaun Cavaleresc Arad
    Dame Dr. Ing. Mirela Gabriela Heizer – Coordonator Tehnic

     

    Citește și: VIDEO: Noua generație de crame din Miniș–Măderat: investiții moderne, ecologice și vinuri premiate · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.