A început reumplerea lacului Leșu din Bihor. Barajul repornește după lucrările majore de reabilitare (Video)
După aproape 12 ani în care lacul de acumulare Leșu a stat golit din cauza infiltrațiilor care au pus barajul în regim de funcționare restrictiv, lucrările de reabilitare au ajuns în sfârșit la final. Investiția majoră, realizată prin PNRR, a permis modernizarea completă a barajului și instalarea unor sisteme noi de monitorizare și protecție a mediului.
Odată cu încheierea intervențiilor, a început umplerea controlată a lacului. Procesul nu este unul rapid. Potrivit G4Media, specialiștii urmăresc atent comportarea barajului și evoluția parametrilor hidrologici, astfel încât acumularea să fie readusă treptat la capacitatea normală. În acest moment, nivelul apei a ajuns la aproximativ 18% din volumul total, iar umplerea continuă în etape, pentru a garanta siguranța construcției și a comunităților din aval.
Reumplerea lacului marchează revenirea treptată a acumulării Leșu la rolurile sale esențiale: reglarea debitelor, reducerea riscului de viituri și susținerea sistemului energetic Leșu–Remeți–Munteni.
Este un moment simbolic pentru întreaga zonă, care recâștigă un obiectiv strategic atât pentru gospodărirea apelor, cât și pentru protecția a peste 225.000 de locuitori din bazinele hidrografice deservite.
Citește și: Urși în județul Arad și focare misterioase în Lunca Mureșului. Ce spun autoritățile · Special Arad
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)