Dunărea atinge un nivel critic. Unitatea 2 de la Cernavodă, la un pas de oprire
Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie oprită în următoarele 48 de ore, după ce nivelul Dunării a atins pragul critic prevăzut în procedurile de funcționare. Potrivit lui Sorin Rîndașu, director pentru situații de urgență în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, oprirea este „inevitabilă”, în condițiile în care debitul fluviului continuă să scadă, iar prognozele nu anunță precipitații suficiente pentru a schimba situația.
La Cernavodă, nivelul apei a ajuns la minus 230 de centimetri, pragul la care procedurile impun oprirea unității nucleare. Marți dimineață, debitul Dunării la intrarea în România a scăzut la 1.370 de metri cubi pe secundă.
Decizia oficială și momentul exact al opririi Unității 2 aparțin specialiștilor de la Nuclearelectrica. La momentul declarațiilor făcute de reprezentantul „Apele Române”, compania nu anunțase încă un calendar pentru procedura de oprire.
Potrivit prognozelor prezentate de Sorin Rîndașu, nivelul Dunării va continua să scadă în următoarele zile. „Va mai scădea cu încă șase centimetri față de nivelul prag de funcționare al Centralei de la Cernavodă”, a avertizat oficialul.
Situația este cu atât mai dificilă cu cât, în următoarele cinci zile, nu sunt prognozate precipitații importante în bazinul Dunării. Chiar și în cazul unor ploi, apa ar avea nevoie de timp pentru a ajunge în sectorul românesc al fluviului, astfel că o eventuală îmbunătățire a situației nu este așteptată mai devreme de aproximativ două săptămâni.
Oprirea Unității 2 ar însemna ca Centrala de la Cernavodă să rămână fără niciun reactor în producție, după ce Unitatea 1 a fost deja scoasă din funcțiune. În condiții normale, fiecare dintre cele două reactoare asigură aproximativ 10% din producția națională de electricitate.
În ultimele zile, autoritățile au încercat să mențină debitul necesar pentru răcirea reactorului printr-o serie de intervenții fără precedent.
Stânca Pârjoaia a fost detonată cu aproximativ 180 de kilograme de explozibil, iar patru barje încărcate cu sute de tone de rocă au fost scufundate controlat pe brațul Bala. Intervenția urmărea formarea a două praguri artificiale și redirecționarea unei cantități mai mari de apă către Dunărea Veche și zona Centralei de la Cernavodă.
Primele rezultate au fost încurajatoare. Nivelul apei a crescut temporar cu aproximativ patru centimetri, în condițiile în care prognoza indica o scădere similară. Astfel, lucrările au oferit un răgaz de câteva zile pentru menținerea în funcțiune a Unității 2.
Efectul intervenției a fost însă limitat de debitul extrem de redus al Dunării, care a favorizat apariția unor praguri și acumulări de sedimente și a diminuat eficiența lucrărilor.
Citește și: Intervenția de pe Dunăre dă rezultate. Apa urcă în zona centralei nucleare de la Cernavodă
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)