Primele trenuri PESA, de 160 km/oră, intră în circulație în România: rutele, dotările și calendarul livrărilor
Primele trenuri electrice regionale PESA au fost introduse în circulație în România, după predarea a cinci rame către CFR Călători. Punerea lor în exploatare a fost posibilă după clarificarea problemelor contractuale privind mentenanța, iar procesul de livrare continuă cu noi garnituri destinate atât operatorilor publici, cât și celor privați.
Acestea vor deservi rutele București–Brașov și București–Constanța, după soluționarea problemelor contractuale care au întârziat punerea lor în exploatare. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma.
Garniturile au stat mai multe luni în Depoul Obor din cauza unor neclarități privind contractul de mentenanță, rezolvate prin semnarea unui act adițional ce suspendă plățile până la finalizarea halelor de mentenanță prevăzute în contract. Până atunci, mentenanța va fi asigurată în facilități închiriate.
Procesul de livrare continuă. Săptămâna viitoare, alte cinci rame vor fi predate operatorului privat Transferoviar Călători, pentru ruta București Nord–Roșiorii de Vede. CFR Călători va primi, în aceeași perioadă, prima ramă electrică interregională, destinată rutei Galați–Constanța.
Achiziția celor 62 de rame electrice regionale RE-R1, împreună cu serviciile de mentenanță pe 15 ani, are o valoare de 2,78 miliarde de lei. Trenurile sunt formate din trei vagoane, pot circula cu până la 160 km/h și au o capacitate de 465 de pasageri, dintre care 238 pe scaune. Sunt dotate cu aer condiționat, Wi-Fi, facilități pentru persoane cu mobilitate redusă și sistemul european de control al traficului feroviar ERTMS/ETCS.
În paralel, producătorul PESA va livra 20 de rame electrice interregionale RE-IR, destinate conexiunilor între principalele centre urbane, contractul având o valoare de peste 1,6 miliarde de lei. Introducerea noilor garnituri este considerată un pas important în modernizarea transportului feroviar din România.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)