Două centre comunitare, în pregătire la Arad. Consiliul Local a aprobat documentațiile necesare cererilor de finanțare
Consilierii locali au aprobat, în ședința de marți, 4 august, documentațiile pentru depunerea a două proiecte în vederea obținerii de finanțare europeană. Cele două investiții vizează construirea unor centre comunitare integrate, care vor include atât spații pentru servicii sociale, cât și locuințe sociale, în Micălaca și zona Gării CFR.
Primul proiect prevede construirea unui centru comunitar pe strada Voinicilor, în zona blocurilor ANL. Al doilea va fi realizat pe strada Ioan Weitzer nr. 10, în apropierea Gării CFR. Ambele investiții sunt pregătite pentru a fi depuse spre finanțare prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, în cadrul proiectelor derulate prin Grupurile de Acțiune Locală (GAL), care urmăresc sprijinirea persoanelor aflate în situații vulnerabile și îmbunătățirea condițiilor de locuire.
Cele două clădiri ar urma să aibă aceeași structură funcțională. La parter ar funcționa centre comunitare integrate, cu servicii sociale, educaționale și medicale de bază pentru copii, tineri, adulți și persoane vârstnice, dar și spații pentru consiliere psihologică și socială, consultații medicale primare, activități educative, sprijin școlar, întâlniri de grup și alte activități destinate integrării sociale. Centrele ar urma să fie împărțite în două module distincte: unul dedicat adulților și persoanelor vârstnice, iar celălalt destinat copiilor.
La etaj se intenționează amenajarea a câte patru apartamente cu trei camere, destinate locuințelor sociale, cu acces separat față de centrul comunitar. Etajul ar oferi locuințe pentru familiile care urmează să fie relocate din spații improprii sau supraaglomerate.
Pentru ambele investiții, proiectanții au recomandat varianta clădirii cu acoperiș tip terasă, apreciată ca fiind mai eficientă din punct de vedere al costurilor și al duratei de execuție. Centrul comunitar de pe strada Voinicilor are estimată o valoare estimată de 6.792.361,61 lei, inclusiv TVA, iar cel de pe strada Ioan Weitzer este estimat la 6.895.655,87 lei, inclusiv TVA.
În ambele cazuri, dacă vor câștiga finanțarea europeană, durata totală de implementare este estimată la 19 luni, dintre care 12 luni sunt rezervate lucrărilor de construcție propriu-zise.
Pe lângă aceste centre comunitare, consilierii locali au mai aprobat în aceeași ședință și documentația necesară realizării unor terenuri de sport pentru mai multe școli din municipiu, investiții pentru care Primăria intenționează, de asemenea, să obțină finanțare europeană.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)