Abia trecusem de zece ani când am văzut primul Campionat Mondial de Fotbal în 1966. N-aveam încă televizor, mergeam la meciuri la căminul cultural din satul meu natal. Sala mare era arhiplină, acolo și atunci am realizat ce înseamnă să ții cu o echipă, cum e să fii fanul unei echipe naționale.

După cum știți, a câștigat Anglia, primul și, deocamdată, ultimul titlu mondial al inventatorilor jocului de fotbal. În finală au învins, în prelungiri, Germania, Geoff Hurst realizând un hat-trick. Singurul până acum într-o finală câștigată, recordul lui Hurst fiind egalat de Mbappe abia în 2022, împotriva Argentinei, însă francezii au pierdut atunci la 11 metri. Și da, la turneul final din Anglia au fost 16 echipe, nu 48 sau 64 cum vizionează Infantino pentru viitor.

Și uite așa, pe nesimțite, am ajuns și la campionatul care s-a terminat duminica noaptea pe la noi. Ar fi multe de zis, rămânem la cele mai vehiculate pe site-urile sociale. Asta este, de o vreme încoace presa este subordonată acestor site-uri, așa cum încet-încet viața publică se mută pe ele. Chiar dacă, așa cum am aflat de câteva zile, Franța va fi prima țară europeană – australienii fiind primii pe plan mondial – care din toamnă va interzice folosirea acestor site-uri celor sub 15 ani.

Revenind la fotbal, turneul de la început a fost legat de Donald Trump, respectiv de necontenita sa dorință de mărire. Infantino, președintele FIFA, deloc infantil, a sesizat din prima, făcând tot posibilul să scoată maximul din infatuarea prostească a lui Trump. Și a reușit, trebuie să-i dăm cezarului ce-i al lui: încasările FIFA deja au trecut de 15 miliarde în dolari, echipele și-au primit banii din belșug, la fel și arbitrii, FIFA rămânând însă cu grosul. Nu-i de mirare că Infantino, cu toate criticile aduse, este deja ca și ales pentru următorul mandat de președinte. În fond, e unu la zero pentru el.

Scandalul a început cu mult înaintea meciurilor, gesticulația lui Trump fiind pe toate gardurile. Punctul pe I însă a fost pus de telefonul prin care a cerut anularea suspendării jucătorului american Balogun. Acesta, eliminat pentru faulturi repetate în meciul din grupe cu Bosia-Herțegovina, risca să nu joace în meciul din optimi cu Belgia. Vă dați seama: SUA în fața unei mari victorii și în fotbal iar omul cel tare să lipsească!

Balogun, după telefonul lui Trump, a fost iertat, gata să împingă SUA spre câștigarea Cupei Mondiale. Numai că belgienii, mai reticenți la astfel de gesticulații, le-au administrat un 4-1, astfel încât Donald n-a mai venit la niciun meci până la finală. Balogun a făcut tot posibilul, dar degeaba.

A venit la finală cu elicopterul, încurcând astfel serios accesul spectatorilor, dar atâta bai să fie dacă câștiga Argentina. Da, Trump ținea – termenul acesta înseanmă altceva pentru el decât pentru fanii adevărați ai fotbalului – cu Argentina, împotriva Spaniei, mai ales că era acolo și prim-ministrul spaniol, cel cu declarații nu neapărat plăcute pentru Trump, nemaivorbind de Felipe, regele Spaniei. În timp ce, amicul lui Donald, președintele Argentinei, a rămas acasă, să se uite la televizor.

Aici e momentul să formulăm noutatea acestui turneu mondial de fotbal. Desigur, interesul politicului pentru fotbal nu este ceva nou. Chiar dacă acest interes se manifesta mai ales în Europa și America de Sud, locuri unde fotbalul s-a simțit acasă de la început. Să nu uităm că primul campionat mondial a fost organizat și câștigat de Uruguay – tot împotriva Argentinei -, acum aproape o sută de ani. Cel care urmează, organizat în Spania, Portugalia și Maroc, va marca centenarul acestui eveniment care pe nesimțite a devenit, concurând Olimpiada, evenimentul sportiv cel mai așteptat de pe mapamond.

În asemenea împrejurări nu-i de mirare că fotbalul a devenit și o mare afacere în deceniile din urmă. Jocul sportiv – în intenție destindere și antrenament fizic – a intrat și în atenția oamenilor de afaceri. Așadar, nimic mai firesc: Trump, om de afaceri și politician în SUA, și-a îndreptat și el atenția spre Campionatul Mondial de Fotbal care se desfășura la el acasă. Chiar dacă pentru el sportul înseamnă, înainte de toate și de toți, golf, eventual baseball sau fotbal american.

N-ar fi nicio problemă dacă toate acestea – politicul și biznisul – nu s-ar fi văzut și în meciuri. Pentru că spectacolul fotbalistic a lipsit total, meciurile au fost supertacticizate, totul orientându-se spre câștig. Cu orice preț și fără să țină cont de frumusețea jocului adevărat de fotbal. În finală, argentinienii n-au tras nici un șut pe poartă, ceea ce spune totul despre calitatea fotbalului practicat.

Scenele de bătaie de după finală, încercarea lui Trump de a se băga în poză cu echipa câștigătoare veneau doar să ilustreze unde a ajuns sportul cel mai popular din lume.

Și ce fain era pe vremuri, când, pe lângă malul Crișului, ne puneam cu băieții la o miuță…

Citește și: FIFA a deschis o anchetă disciplinară împotriva Argentinei după finala de la Cupa Mondială · Special Arad