Scriitorul și profesorul universitar Mircea Mihăieș și-a lansat joi seara, la Casa Pianului Jacques Faix din Arad, cel mai nou volum, „Cele patru sinucideri ale Virginiei Woolf. O psihodramă”, apărut la Editura Polirom. În dialog cu profesoara și scriitoarea Adriana Babeți, autorul a vorbit atât despre structura și conținutul cărții, cât și despre provocarea de a înțelege mecanismele psihice ale uneia dintre cele mai importante scriitoare ale secolului XX.

Seara a debutat cu un scurt moment muzical susținut de Filip Bogdan (foto), un tânăr pasionat de pian (în vârstă de doar 13 ani), fără studii muzicale și fără tradiție artistică în familie, dar remarcat pentru talentul său, de curând, chiar de către pianista Ana Silvestru.

Întâlnirea a început într-o notă relaxată, presărată cu umor, în ciuda temei serioase pe care o tratează cartea. Adriana Babeți a spus că Mircea Mihăieș, născut și crescut la Arad, ar merita titlul de Cetățean de Onoare al orașului, distincție pe care o deține deja la Timișoara. Scriitorul a răspuns cu umor că a fost propus recent, însă a trebuit să-și „cedeze” locul altor personalități, „unul decedat (n. red. Helmut Duckadam, titulatură post-mortem) și altul muribund”, fiind asigurat că el „mai are timp”.

O carte de 1,260 kg

Unul dintre primele subiecte abordate a fost dimensiunea impresionantă a volumului, care însumează 866 de pagini, respectiv 875 cu bibliografie. „Întrebați tipografii de ce au paginat-o la aceste dimensiuni. Știu doar sigur greutatea, de la Poștă: 1,260 kg. Dar înțeleg substratul: «De ce nu scrii ca un om normal, o carte de 230-250 de pagini?». Eu îmi dau seama că asta pune o mare presiune asupra cititorului, dar pur și simplu așa a ieșit, nu era nimic premeditat”, a răspuns autorul, amintind că și primele sale cărți dedicate lui James Joyce au depășit cu mult planul inițial. „De ce scriu atât de amplu? Pentru că nu pot să scriu scurt”, a conchis Mihăieș.

Moderatoarea Adriana Babeți a apreciat că volumul dedicat Virginiei Woolf este cea mai reușită dintre cărțile biografice ale autorului și a evidențiat și forța analizei psihologice realizate de Mihăieș, apreciind că volumul impresionează în special publicul feminin.

„E o carte de un farmec aparte, este extraordinar de bine documentată, ne oferă niște texte la care altfel, probabil, nu am fi avut acces, pe care el însuși (n. red. – Mircea Mihăieș) le traduce. Este o carte foarte bine structurată și, mai presus de orice, aș spune că [autorul are] un imens talent de scriitor și risc să spun: de prozator, dar n-are chef să facă proză”, a afirmat Adriana Babeți.

Patru tentative de suicid și patru transformări ale Virginiei Woolf

Cartea pornește de la ideea că după fiecare tentativă de sinucidere, Virginia Woolf devenea, în esență, o altă persoană. Pe coperta a patra, Mircea Mihăieș explică faptul că a scris volumul „cu sentimentul că nu e vorba despre o singură eroină, ci despre patru”, fiecare dintre cele patru încercări de suicid marcând o transformare profundă a identității și felului în care scriitoarea se raporta la lume.

În cadrul dialogului, autorul a vorbit despre cauzele posibile ale fragilității psihice a Virginiei Woolf, analizând atât traumele familiale, relația distantă cu mama, moartea tatălui și relațiile complicate cu frații vitregi, cât și impactul celor două războaie mondiale asupra echilibrului ei interior. Mihăieș a precizat însă că nu a găsit dovezi credibile care să confirme presupusul viol suferit de Virginia Woolf în copilărie, deși a cercetat în mod special această ipoteză. „Există o amplă literatură care a intensificat și a supralicitat această dramă”, a spus el.

Autorul a specificat că Virginia Woolf a fost diagnosticată maniaco-depresivă (sau, în terminologia actuală, bipolară), argumentând că în timpul unor episoade psihotice, scriitoarea auzea voci, vorbea grecește cu păsările sau avea impresia că Regele George al V-lea ieșea din tufișuri pentru a o înjura.

O psihodramă… și nu chiar

Deși cartea sugerează o „psihodramă”, Mircea Mihăieș a explicat că volumul nu este nici o carte de psihanaliză, nici o psihodramă în sensul dezvoltat de psihiatrul J. L. Moreno. Autorul a recunoscut că subtitlul este mai degrabă un artificiu de marketing, chiar dacă structura narativă se inspiră, oarecum, din metoda moreniană.

În orice caz, „Nu este o carte despre Virginia Woolf – scriitoarea”, a explicat autorul, deși a avut mereu în minte acest aspect de neignorat. Cartea urmărește de fapt „înțelegerea mecanismului funcționării unei femei care, în mod evident, era bolnavă și în același timp era genială. Această genialitate rezultă și din jurnale, din corespondențe, din memorii și mai ales din eseurile ei”.

Mihăieș a punctat că interesul său pentru destinul Virginiei Woolf datează încă din volumul de debut, „De veghe în oglindă” (1989, Editura Cartea Românească), în capitolul „Plasa de fluturi”, când încerca deja să descifreze motivele sinuciderii scriitoarei pornind de la jurnalele acesteia.

„N-am găsit motivația foarte limpede atunci și nu am găsit-o nici acum, când am făcut un cu totul alt tip de lectură”, a recunoscut el.

Autorul o tratează pe Virginia Woolf la persoana a treia, obiectiv și distant, însă Adriana Babeți a remarcat că finalul cărții oferă „o imagine copleșitoare”, care frizează beletristica, subliniind încă o dată talentul de prozator al lui Mihăieș.

Noul volum completează seria marilor monografii literare semnate de Mircea Mihăieș, după cărțile dedicate lui William Faulkner și cele trei volume despre James Joyce, confirmând preocuparea autorului pentru explorarea în profunzime a marilor figuri ale literaturii moderne și a mecanismelor care le-au modelat atât opera, cât și destinul.