Modernizările din asistența socială a Aradului, blocate pe hârtie. Nici Centrul pentru Vârstnici, nici Adăpostul de Noapte nu au ajuns la faza investițiilor
Dezbaterile din ultimele săptămâni privind condițiile din centrele de stat pentru vârstnici, reaprinse de evenimentele din jurul centrului privat administrat de Viorel Pașca, din județul Bihor, readuc în atenție și situația celor două importante servicii sociale ale municipiului Arad: singurul centru de îngrijire public pentru persoane vârstnice și singurul adăpost de noapte. Deși autoritățile locale au început încă din anii trecuți demersurile pentru modernizarea și extinderea acestora, investițiile nu au trecut încă de stadiul planurilor. În cazul centrului pentru vârstnici, proiectul așteaptă lansarea finanțării guvernamentale, în timp ce pentru Adăpostul de Noapte pentru persoane fără adăpost planurile inițiale au fost restrânse, fiind vizată, deocamdată, doar amenajarea unui centru de zi în containere.
Cele două centre publice care oferă cazare persoanelor vulnerabile, Centrul pentru îngrijire vârstnici și Adăpostul de Noapte, sunt ambele în subordinea Direcției de Asistență Socială (DAS) Arad. Dacă în cazul adăpostului, DAS încearcă modernizarea prin bugetul local, în cazul centrului pentru vârstnici se încearcă accesarea unei finanțări nerambursabile de la Guvern, existând în acest sens un program național în desfășurare.
În primăvara anului trecut, Primăria Arad a alocat pentru DAS suma de 250.000 de lei pentru realizarea documentației tehnice necesare extinderii și modernizării Centrului de îngrijire pentru persoane vârstnice de pe Calea Bodrogului. Era primul pas necesar pentru accesarea fondurilor puse la dispoziție de Ministerul Muncii, printr-un program destinat aducerii centrelor vechi la noile standarde de calitate solicitate de UE.
Guvernul nu a deblocat finanțarea la care speră Centrul de vârstnici din Arad
La mai bine de un an distanță, proiectul tehnic este în curs de finalizare, însă investiția propriu-zisă nu poate începe. Motivul este unul simplu: finanțarea guvernamentală pe care Direcția de Asistență Socială intenționează să o acceseze nu a fost încă lansată, astfel că proiectul nu poate fi depus.
„Noi suntem condiționați de minister. Am înțeles că nu s-au alocat finanțări nici pentru cererile care au fost aprobate anul trecut. Nu au primit încă banii, doar s-au aprobat cererile”, a declarat pentru Special Arad Oana Pârvulescu, directoarea Direcției de Asistență Socială Arad.
Directoarea centrului de pe Bodrogului, aflat în subordinea DAS, ne-a declarat că proiectul tehnic este încă în lucru, estimându-se că va fi finalizat pe parcursul acestei săptămâni, după care se va trimite cererea către minister, la momentul în care finanțarea va fi deblocată.
„Așteptăm să se termine proiectul, sperăm să fie gata săptămâna aceasta. Dar deocamdată nici fondurile nu s-au alocat de la București. Extinderea vizează o modernizarea etapizată, pentru a putea să ne continuăm în paralel activitatea. Proiectul tehnic vizează modernizarea pavilioanelor situate chiar la intrare, unde este secția I, birourile și blocul alimentar. Acestea se vor extinde și se vor moderniza. Din capacitatea actuală de 150 locuri, 100 de locuri vor fi modernizate, iar pentru diferența de locuri rămân cele 4 pavilioane din spate. Noile camere vor fi cu 2 paturi , maxim 3, fiecare cu baie proprie, conform cerințelor. Domnul ministru Manole ne spunea când a fost la Arad că o să se deblocheze anul acesta fondurile, dar încă nu știm, încercăm să găsim un program pe care să ne pliem”, a spus dr. Fira Popa, directoarea Centrului pentru persoane vârstnice de pe Calea Bodrogului.
Deși clădirea este întreținută, iar anual sunt efectuate lucrări de igienizare și reparații curente, reconfigurarea spațiilor nu mai poate fi amânată. Ultimele investiții importante în infrastructura centrului au fost realizate cu aproximativ două decenii în urmă, iar schimbările legislative adoptate în ultimii ani impun o transformare substanțială a modului în care sunt organizate aceste servicii.
Încă din 2018 au fost introduse noi standarde de calitate pentru serviciile sociale, iar ulterior cadrul legislativ a fost actualizat din nou, stabilindu-se în 2025 că centrele care funcționează în clădiri vechi trebuie să fie adaptate până în 2028.
Adăpostul de noapte: de la extinderea capacității de cazare la înființarea unui centru de zi
Nici planurile anunțate în 2024 pentru modernizarea și extinderea Adăpostului de Noapte din Arad nu s-au concretizat până în prezent. La momentul respectiv, Primăria Arad pregătea documentația pentru o investiție menită să transforme imobilul de pe Calea 6 Vânători, aflat în administrarea Direcției de Asistență Socială, într-un spațiu mai încăpător. Proiectul prevedea extinderea clădirii prin construirea unui corp nou pe terenul fostului teren de sport, ceea ce ar fi permis creșterea capacității de cazare de la 50 la 116 locuri. Totodată, urmau să fie reamenajate spațiile interioare și exterioare, astfel încât beneficiarii să poată avea acces mai ușor la servicii de consiliere, asistență medicală și reintegrare socială, în conformitate cu standardele minime de calitate.
Între timp însă, planurile au fost schimbate. Potrivit conducerii Direcției de Asistență Socială Arad, în acest moment Primăria nu mai are în vedere extinderea capacității de cazare. Singurul pas concret făcut până acum este alocarea fondurilor pentru achiziționarea unui container modular, din două module, pe care l-a solicitat DAS cu intenția de a amenaja un centru de zi, destinat activităților de consiliere, informare și sprijin pentru persoanele fără adăpost.
Astfel, la fel ca în cazul centrului rezidențial pentru vârstnici de pe Calea Bodrogului, și investiția pregătită pentru Adăpostul de Noapte rămâne, cel puțin deocamdată, departe de forma în care a fost prezentată inițial, extinderea spațiilor de cazare nemaifiind o prioritate în această etapă.
„Anul acesta am solicitat 2 containere, în total la aproximativ 80 mp. Primăria a aprobat să le cumpărăm pentru Adăpostul de Noapte. După ce le achiziționăm, dorim să facem legături la curent, gaz, ca să putem face un centru de zi, pe parte de consiliere, suport, dar aceste lucruri se vor concretiza abia de anul viitor, deoarece e nevoie și de structură de personal, licențieri, mai durează. Momentan, este aprobată achiziționarea unui container, luăm anul ăsta și de la anul va fi tot ce înseamnă utilități și autorizații”, ne-a declarat Oana Pârvulescu, directoarea DAS Arad.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.




















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)