miercuri, 8 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Proiect pentru noua cale ferată Timișoara–Szeged: rută mai scurtă cu 60 km și pod nou peste Mureș la frontieră

    de Special Arad | 8 iulie 2026, 8:15 AM | Internaţional | Regional

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    Un proiect transfrontalier România–Ungaria își propune să refacă legătura feroviară directă dintre Timișoara și Szeged, așa cum exista odinioară. Consiliul Județean Timiș, împreună cu omologii din Csongrád-Csanád, lucrează la documentațiile tehnice care vor sta la baza viitoarei linii de tren moderne, potrivit Opiniatimisoarei.ro.

    Pentru realizarea Studiului de Fezabilitate, finanțat în proporție de 80% din fonduri europene, au fost depuse trei oferte, aflate acum în evaluare la Consiliul Județean Timiș.

    Documentația prevede modernizarea sau construirea de la zero a căii ferate, electrificarea acesteia, poduri și pasaje, precum și modernizarea trecerilor la nivel. Se are în vedere și construirea unui pod feroviar nou peste Mureș, la graniță.

    Valoarea estimată a contractului pentru această primă etapă este de aproape 1,7 milioane de euro cu TVA.

    Noua cale ferată ar scurta drumul dintre Timișoara și Szeged cu aproximativ 60 de kilometri, în condițiile în care ruta actuală ocolește prin Arad și intră în Ungaria pe la Curtici.

    Proiectul include și intenția de a construi un pod rutier pentru traficul greu la Cenad, împreună cu o centură ocolitoare pentru comună, finanțate tot din fonduri europene prin Ministerul Transporturilor.

     

    Citește și: Lucrările la liniile de tramvai din Micălaca au ajuns la peste două treimi din execuție. Când ar trebui să ajungă la final · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.