CM 2026: Argentina s-a salvat în prelungiri! Campioana mondială a fost chinuită de selecționata Capului Verde
Argentina a obținut cu mari emoții calificarea în optimile de finală ale Cupei Mondiale, după un spectaculos succes cu 3-2 în fața surprinzătoarei reprezentative a Capului Verde, într-o partidă decisă după prelungiri, disputată la Miami.
Considerată mare favorită înaintea confruntării, selecționata pregătită de Lionel Scaloni a avut parte de un adversar incomod, care a revenit de două ori pe tabelă și a fost foarte aproape să producă una dintre cele mai mari surprize ale turneului.
Lionel Messi a deschis scorul în minutul 29, reușind al șaptelea său gol la actuala ediție a competiției și al 20-lea din carieră la Cupa Mondială. Formația africană nu a cedat însă și a egalat în minutul 59 prin Duarte.
În prelungiri, Argentina a părut că își asigură victoria după golul înscris de Lisandro Martinez, în minutul 93, însă Capul Verde a demonstrat din nou caracter și a restabilit egalitatea prin Cabral, în minutul 103, cu un șut senzațional la vinclul porții lui Dibu Martinez.
Calificarea sud-americanilor a fost decisă în minutul 111, când Romero a trimis mingea spre poartă, iar FIFA a consemnat faza drept autogol al lui Borges, gol care a stabilit scorul final, 3-2.
În ultimele minute ale prelungirilor, Dibu Martinez a salvat cu un reflex uluitor un șut al aceluiași Cabral dintr-o lovitură liberă din lateralul careului argentinian.
La reprezentativa Capului Verde, Joao Paulo, fotbalist legitimat la FCSB, a rămas pe banca de rezerve pe întreaga durată a întâlnirii.
În optimile de finală, Argentina va da piept cu selecționata Egiptului, după ce echipa din Nordul Africii s-a calificat în urma loviturilor de departajare în partida cu Australia.
Argentina: Dibu Martínez – Molina (Montiel – 104), Romero, Lisandro, Medina (Tagliafico – 86) – Mac Allister, Enzo Fernández, De Paul (Paredes – 84) – Lautaro Martínez (Alvarez – 63), Messi, Thiago Almada (Gonzalez – 64). Selecţioner: Lionel Scaloni
Capul Verde: Vozinha – Moreira, Lopes, Borges, S. Cabral – Pina (Benchimol – 100), D. Duarte (Y. Semedo – 100) – Mendes (W. Semedo – 80), L. Duarte (Monteiro – 67), J. Cabral (Varela – 80) – Da Costa (Livramento – 67). Selecţioner: Bubista
Meciul a fost arbitrat de canadianul Drew Fischer.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)