miercuri, 1 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Viorel Pașca, reținut de DIICOT în dosarul azilelor din Bihor, alături de soție și cei trei fii ai săi

    de Adriana Barbu | 1 iulie 2026, 9:55 PM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    Viorel Pașca, bihoreanul cunoscut în ultimii ani pentru activitatea desfășurată prin Asociația Dumbrava DPG – „Dumnezeu Poartă de Grijă”, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT în dosarul privind presupusa rețea de azile ilegale din județul Bihor. Alături de acesta au mai fost reținute alte cinci persoane, între care soția sa, cei trei fii și o reprezentantă a asociației.

    Procurorii îl cercetează pe Viorel Pașca pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane (vezi AICI acuzele).

    Reținerea vine la o zi după zecile de percheziții efectuate de DIICOT în județul Bihor, într-un dosar care vizează funcționarea unor centre de îngrijire fără autorizație, în care ar fi fost cazate sute de persoane vulnerabile. Înainte de audierea de la sediul DIICOT din București, Viorel Pașca le-a declarat jurnaliștilor: „Știți mai multe ca mine. Eu aflu de la voi”.

    Ce susțin procurorii despre Viorel Pașca și activitatea sa din Bihor

    În comunicatul oficial (vezi AICI), DIICOT arată că, începând din anul 2020 și până în 2026, un bărbat în vârstă de 55 de ani ar fi constituit, împreună cu alte persoane, o grupare de criminalitate organizată, structurată pe criterii familiale, având ca scop obținerea unor foloase materiale din exploatarea unor persoane aflate în stare de vulnerabilitate.

    Anchetatorii susțin că, sub aparența oferirii de servicii sociale, medicale și de îngrijire, desfășurate prin intermediul Asociației Dumbrava DPG – „Dumnezeu Poartă de Grijă”, ar fi fost obținute venituri din donații, sponsorizări, precum și din pensiile, indemnizațiile de handicap și alte drepturi bănești ale beneficiarilor.

    Potrivit DIICOT, în urma perchezițiilor au fost identificate sute de persoane cazate în aceste centre, despre care procurorii afirmă că erau ținute într-o stare de dependență și lipsă de autonomie, fără îngrijire medicală adecvată, deși multe dintre ele sufereau de afecțiuni psihice sau de alte boli grave.

    De asemenea, anchetatorii susțin că tratamentele medicale fie nu erau administrate, fie erau aplicate incorect sau întrerupte, iar îngrijirea era asigurată de personal insuficient și fără calificarea necesară.

    viorel pasca cimitir

    401 persoane, îngropate pe un teren de lângă cimitir

    Tot anchetatorii arată că pe un teren aflat în apropierea cimitirului greco-catolic, au fost înhumate, de-a lungul anilor, 401 persoane decedate în centrele investigate. Totodată, Ministerul Muncii a precizat că centrele respective nu dețineau acreditare și nici servicii sociale licențiate.

    Potrivit estimărilor anchetatorilor, prejudiciul în acest dosar depășește 13 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 2,5 milioane de euro.

    Rețineri și în rândul conducerii asociației

    Conform informațiilor publicate de presa națională, pe lângă Viorel Pașca, au mai fost reținuți soția și cei trei fii ai acestuia, precum și Delia Mioara Păcală, persoană care figura ca angajată a Asociației Dumbrava DPG în funcția de conducător al organizației. Toate persoanele reținute urmează să fie prezentate procurorilor cu propunerile procedurale pe care aceștia le vor considera necesare.

    Legături și cu Aradul

    Cazul are și implicații pentru județul Arad. Special Arad a arătat acum câteva ore că 37 de beneficiari proveniți din centre rezidențiale din județul Bihor au ajuns la Arad, dar și faptul că autoritățile arădene au direcționat, la rândul lor, de-a lungul anilor persoane aflate în dificultate către centrele coordonate de Viorel Pașca.

    Citește și: 37 de pacienți din azilele din Bihor au ajuns la Arad. Autoritățile arădene au trimis, de-a lungul anilor, beneficiari în casele lui Viorel Pașca

    Ancheta DIICOT este în desfășurare, iar acuzațiile formulate de aceștia vor ajunge pe masa judecătorilor. Până la sentința acestora, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

    Citește și:

    Politica usucă Aradul. Acuzat de prefect că își bate joc de fermieri și de județ, directorul ANIF spune clar: „Nu demisionez”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.