luni, 22 iunie, 2026

Special Arad Logo

    „Maratonul Resuscitării” ajunge pentru prima dată la Arad. Cursuri gratuite de prim ajutor pe 27 iunie

    de Ioana Costaș | 22 iunie 2026, 10:18 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Arad va găzdui în premieră evenimentul „Maratonul Resuscitării”, o inițiativă dedicată educației medicale de bază și formării cetățenilor în acordarea primului ajutor în situații de urgență.

    Organizat de Fundația pentru SMURD și partenerii săi, evenimentul va avea loc sâmbătă, 27 iunie 2026, în intervalul orar 11:00 – 21:00, la AFI Arad.

    Sub sloganul „Învață. Exersează. Salvează.”, participanții vor putea învăța gratuit, direct de la medici, paramedici și voluntari, manevre esențiale de resuscitare și prim ajutor. Organizatorii subliniază că nu este necesară nicio pregătire medicală prealabilă, ci doar disponibilitatea de a învăța tehnici care pot face diferența între viață și moarte.

    Conceptul evenimentului este unul deschis: persoanele interesate pot participa oricând în intervalul menționat și pot rămâne atât cât doresc la standurile de instruire, unde demonstrațiile se vor desfășura succesiv pe tot parcursul zilei.

    Reprezentanții organizatorilor transmit că scopul principal al evenimentului este creșterea gradului de conștientizare privind importanța intervenției rapide în caz de stop cardio-respirator și formarea unui număr cât mai mare de cetățeni capabili să acționeze în primele minute critice până la sosirea echipajelor de urgență.

    „Fiecare secundă contează”, este mesajul central al campaniei, care îi îndeamnă pe locuitorii din Arad să participe activ și să își transforme câteva minute din timp într-o potențială șansă de a salva o viață.

    Citește și: Încetinitorul de particule – Ilustrații locale cu Ferrari la un scandal național de Dacia

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.