Acuzații grave la adresa Maternității din Arad, după ce o gravidă a ajuns în stare critică la Timișoara. Replica SCJU
O postare publicată pe Facebook a generat reacții puternice și acuzații serioase la adresa unui medic de gardă din cadrul Maternității Arad. Potrivit informațiilor prezentate, o femeie însărcinată, în vârstă de 30 de ani și aflată în săptămâna 34 de sarcină, s-ar fi prezentat la spital cu dureri abdominale severe și sângerări vaginale, fiind ulterior transferată pe cont propriu la Timișoara, unde a ajuns în stare gravă.
Autorul postării susține că medicul de gardă nu ar fi înregistrat pacienta în registrul unității medicale și i-ar fi recomandat să se deplaseze cu mașina personală la un spital din Timișoara, considerând că nu este necesar transportul cu ambulanța.
Ajunsă la Timișoara, femeia a fost supusă unei intervenții chirurgicale de urgență. Conform aceleiași postări, medicii au efectuat o histerectomie totală, în timp ce nou-născutul se află într-o stare extrem de gravă.
Postarea publicată pe rețelele sociale
„Sâmbătă seara, 2 mai 2026, o gravidă de 30 de ani, în săptămâna 34 de sarcină, s-a prezentat la Maternitatea Arad cu durere abdominală violentă bruscă și sângerare vaginală. Semnele erau clasice pentru o urgență majoră: dezlipire prematură de placentă.
Medicul de gardă, Dr. Groza Simion, a evaluat-o, dar nu a înregistrat-o în registrul spitalului. În loc să declare urgența și să solicite ambulanță cu monitorizare fetală, i-a recomandat să meargă cu mașina proprie la Timișoara, motivând că „nu are rost să chemăm ambulanța”.
Pacienta a plecat fără niciun document medical. Ajunsă la Timișoara, a fost declarată urgență. Diagnosticul confirmat: dezlipire prematură de placentă cu bradicardie fetală extremă. S-a efectuat cezariană de urgență. Fătul s-a născut cu Apgar 1. S-a descoperit hematom retroplacentar de 1 litru. Mama a necesitat transfuzie masivă de sânge și i s-a făcut histerectomie de necesitate. Copilul a fost internat în terapie intensivă.
Duminică, pacienta a vorbit la telefon cu șeful secției de Obstetrică-Ginecologie de la Arad, care și-a manifestat întreaga încredere în echipa de la Timișoara.
Cazul ridică întrebări serioase privind conduita medicală și respectarea protocolului de urgență la Maternitatea Arad. O pacientă cu semne evidente de complicație majoră nu a fost înregistrată și a fost trimisă pe drumuri cu mașina personală, fără documente și fără asistență medicală în transport.
Vom urmări cu discreție evoluția medicală a mamei și a copilului.
LE – copilul este cu leziuni neurologice grave, posibil ireversibile, mama – evident infertilă pe viață. Cazul devine de domeniul penalului, dacă și autoritățile din Arad își fac treaba”.
Reacția Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad
În urma apariției acuzațiilor, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a transmis un punct de vedere oficial, prezentând procedurile medicale care au fost efectuate în cazul pacientei.
Reprezentanții unității medicale susțin că femeia a fost examinată clinic și paraclinic, fiind realizate investigații precum ecografie și CTG, iar medicii de gardă i-au recomandat internarea. Potrivit SCJU Arad, pacienta a refuzat internarea și a solicitat să plece la Timișoara cu mașina personală, motivând că sarcina era monitorizată la o clinică privată din acel oraș.
În comunicatul transmis de SCJU Arad se precizează:
„Pacienta s-a prezentat la spital cu mașina personală, a fost examinată clinic și paraclinic (ecografie, ctg) de către medicii de gardă care i-au recomandat internarea pe secție.
Pacienta a refuzat să fie internată și a semnat refuzul, în prezența aparținătorilor, solicitând să se deplaseze la Timișoara, deoarece sarcina a fost monitorizată acolo, la o clinică privată.
În momentul în care i s-a propus transportul cu ambulanța, pacienta a refuzat și a semnat acordul informat de refuz, având în vedere că este cu mașina proprie și nu mai așteaptă ambulanța.
După apariția acestor acuzații nefondate pe o rețea de socializare unde oricine poate publica orice (fără dovezi) am efectuat o anchetă internă, din care a rezultat că s-au respectat toate protocoalele și procedurile medicale în vigoare.
Mai mult decât atât, pacienta nu a avut nimic de obiectat sau de semnalat medicilor de gardă sau mie.
Este regretabil că, în România anului 2026, medicii care își desfășoară activitatea respectând normele de deontologie profesională, respectând crezul hipocratic – primum non nocere, respectând ghidurile și protocoalele în vigoare, sunt acuzați cu atâta ușurință de oricine și oriunde, neputând nici măcar să se apere în mod onest și obiectiv, corpul medical nefiind protejat cu adevărat”, a declarat Conf. univ. dr. Gheorghe Furău, medicul șef al Secției Clinice Obstetrică-Ginecologie.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)