UTA scapă victoria printre degete la Ploiești! Două goluri anulate, penalty ratat și apoi egalarea de la ultima fază
UTA a plecat cu un singur punct de pe terenul lui Petrolul Ploiești, la capătul unui meci dramatic, în care arădenii au avut de toate: goluri anulate controversat, un penalty ratat și o egalare încasată în ultima secundă.
UTA a început în forță și a deschis scorul încă din minutul 8, dar bucuria a fost de scurtă durată. La o centrare a lui Țăroi, Abdallah a câștigat duelul fizic, iar Coman a înscris din apropiere. Arbitrul Iulian Călin a văzut însă fault în atac, o decizie care a stârnit proteste, în timp ce pe margine antrenorul Adrian Mihalcea a reacționat ironic.
Arădenii nu au cedat și au reușit să marcheze regulamentar în minutul 12. Alin Roman a executat un corner, mingea a ajuns la Alex Benga, iar bâlba nefericită a lui Jyry a ajutat la înscrierea golului de 0-1!
Până la pauză, UTA a fost echipa mai periculoasă. Odada a ratat o ocazie uriașă din 11 metri (min. 36), iar Roman a fost motorul ofensiv al echipei.
Repriza secundă a început cu o șansă uriașă pentru 0-2. În minutul 47, UTA a primit penalty după un henț comis de Dongmo după o centrare a lui Sota. A executat Alin Roman, dar mingea a trecut pe lângă poartă (min. 48), menținând Petrolul în joc.
UTA a mai înscris o dată în minutul 62, când Roman a centrat perfect din lovitură liberă, iar Poulolo a trimis cu capul în plasă. Intervenția VAR a schimbat însă decizia din teren: offside la limită, iar golul a fost anulat.
Pe final, Mihalcea a încercat să conserve avantajul, introducând jucători defensivi precum Stolnik și Hrezdac, dar mutările nu au fost suficiente.
În minutul 90+6, la ultima fază, Ricardinho a centrat, iar Ciubăncan a atins mingea cu mâna. După consultarea VAR, arbitrul a dictat penalty pentru Petrolul. Gheorghe Grozav a executat fără emoții, pe mijlocul porții, stabilind scorul final, 1-1.
UTA pierde două puncte uriașe într-un meci pe care l-a controlat în mare parte. Cu două goluri anulate, un penalty ratat și egalare primită în ultima secundă, arădenii au toate motivele să regrete un rezultat care putea fi o victorie clară.
Petrolul Ploiești – UTA Arad 1-1 (0-1)
Grozav 90+6 / Benga 12
Petrolul: Bălbărău – Rodrigues (81 Ricardinho), Papp, Roche, Dumitrescu – Dongmo (81 Hanca), Jyry – R. Pop (72 Boțogan), Rafinha (66 Vali Gheorghe), Grozav – Chică-Roșă (46 Aymbetov). Pe bancă: Krell – Ricardinho, Prce, Ignat, Marian, Ludewig, Boateng, Mateiu, Hanca, Boțogan, V. Gheorghe, Ambetov. Antrenor: Mehmet Topal
UTA: Gorcea – Iacob, Poulolo, Benga, Van Durmen – Odada, Sota (83 Hrezdac) – Abdallah (89 Stolnik), Roman (77 Tzionis), Țăroi (83 Ciubăncan) – Coman. Pe bancă: Tordai – Pospelov, L. Mihai, Popescu, Hrezdac, Stolnik, Tzionis, Tolcea, Ciubăncan. Antrenor: Adrian Mihacea
Arbitri: Iulian Călin (Ștefănești – Argeș) – Marius Badea (Râmnicu Vâlcea), George Duță (Bacău). Rezervă: Ionuț Coza (Cernica-Ilfov).
Camera VAR: Iulian Dima, Cristina Trandafir (ambii din București).
Observator FRF: Liviu Ciubotariu (Galați)
Delegat LPF: Viorel Ilinca (Pitești).
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)