miercuri, 17 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Publicația de investigații Átlátszó Erdély cere sprijin pentru a supraviețui: deficit de 60.000 de euro și salarii incerte din iunie

    de Special Arad | 30 aprilie 2026, 10:23 AM | Naţional

    0

    Publicația de investigații Átlátszó Erdély, una dintre puținele platforme independente de limbă maghiară din România, a lansat un apel public pentru sprijin financiar, semnalând o situație critică ce îi pune în pericol continuitatea.

    Redacția a anunțat miercuri, printr-un mesaj publicat atât pe Facebook, cât și pe site-ul oficial, că se confruntă cu un deficit de aproximativ 60.000 de euro în bugetul pentru acest an. Jurnaliștii avertizează că salariile pentru luna mai pot fi achitate, însă plata celor din iunie rămâne incertă.

    Potrivit redacției, dificultățile financiare persistă de cel puțin un an și jumătate, principalele cauze fiind scăderea numărului de granturi internaționale destinate presei independente și reducerea valorii acestora. În același timp, competiția pentru aceste fonduri a crescut semnificativ.

    „Am eliminat toate cheltuielile de care putem să ne lipsim. În prezent, funcționarea noastră costă 12.000 de euro pe lună”, au transmis reprezentanții publicației.

    Pentru a-și continua activitatea, redacția propune un model de susținere bazat pe contribuții din partea comunității:

    -12 antreprenori care să doneze câte 1.000 de euro lunar;

    -120 de persoane cu venituri peste medie, cu donații de 100 de euro pe lună;

    -1.200 de cititori care să contribuie cu câte 10 euro lunar.

    „Căutăm 1.200 de cititori susținători, dedicați libertății presei, pentru ca Átlátszó Erdély să nu înceteze să existe!”, se arată în apelul public.

    Publicația subliniază că sprijinul financiar din partea cititorilor este esențial pentru menținerea jurnalismului de investigație independent, într-un context în care sursele tradiționale de finanțare devin tot mai limitate.

    Citește și: Enola Day – Grindina de aprilie pe capul lui Ilie

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.