Alomerovic, suspendat două etape după contestația Petrolului. UTA pierde fundașul și pentru duelul de pe „Ilie Oană”
Situație întoarsă la Comisia de Disciplină, după demersul făcut de Petrolul Ploiești în cazul lui Din Alomerovic, fundașul stânga al celor de la UTA. Deși nord-macedoneanul primise inițial doar o etapă de suspendare pentru eliminarea directă din meciul cu Oțelul Galați, sancțiunea a fost revizuită, iar jucătorul va lipsi și la confruntarea de duminică de la Ploiești.
Incidentul care a generat controversa a avut loc pe 17 aprilie, în duelul pierdut de UTA cu Oțelul, scor 0-1. În minutul 90+6, Alomerovic a fost eliminat direct după un fault dur asupra lui Debeljuh, fază care, conform regulamentului, atrăgea în mod normal două etape de suspendare.
Cu toate acestea, Comisia de Disciplină a anunțat inițial o sancțiune de doar un meci și o penalitate sportivă de 740 de lei, decizie care a provocat reacția Petrolului. Clubul ploieștean a contestat hotărârea, susținând că fundașul ar fi devenit eligibil exact pentru partida directă din etapa a 7-a a play-out-ului, programată pe stadionul „Ilie Oană”, scrie GSP.ro.
Sesizarea prahovenilor a fost admisă, iar forul disciplinar a invocat o „eroare materială” în redactarea hotărârii inițiale. În urma revizuirii, Alomerovic a fost sancționat cu două etape de suspendare și o amendă de 3.000 de lei.
Cum fundașul a ispășit deja prima etapă în remiza cu Farul (0-0), acesta va rata și duelul cu Petrolul, programat duminică, 3 mai, de la ora 18:15.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)