Luni vine la Arad „Caravana Ligii Studenților din Străinătate”





Luni, 29 septembrie, la ora 11, voluntarii LSRS vă invită la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad, pentru a purta o discuție despre posibilitățile de studii în străinătate, evenimentul făcând parte din proiectul „Caravana Ligii Studenților din Străinătate”.
Cei prezenţi vor putea afla informați despre aproape orice aspect legat de studiile în Italia, prin seminarul interactiv susţinut de foştii şi actualii studenţi români de acolo. În paralel cu aceste seminarii se vor organiza și mini-conferințe, structurate în așa fel încât să implice activ persoanele prezente. Acestea vor fi susținute de speakeri consacrați, absolvenți ai unor universități din străinătate, cu care tinerii vor putea purta discuții direct despre experiența academică în străinătate.
Comentariile portalului
Totuși, când o sa desfințeźe această politie locala și sa direcționeze banii în scopuri utile cetățenilor???
E vorba de acest sezon...
Cât de repede ați uitat de "Cine nu sare, ia cu condamnare"-ul useristilor.Oare de ce?