Incendiu uriaș la Mailat, acolo unde 23 de hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări
Un incendiu de proporții a izbucnit joi seara, 23 aprilie, în zona pescăriei din localitatea Mailat, unde aproximativ 23 de hectare de vegetație uscată și stufăriș au fost cuprinse de flăcări. Alarma a fost dată în jurul orei 21:00, iar la fața locului au intervenit de urgență pompierii militari arădeni.
Pentru gestionarea situației, Detașamentul de Pompieri Arad a mobilizat o autospecială de stingere, iar în sprijin au venit și pompierii voluntari din cadrul SVSU Vinga și SVSU Felnac. Intervenția s-a desfășurat pe parcursul mai multor ore, în condiții dificile, echipele reușind să localizeze și să lichideze incendiul înainte ca acesta să se extindă către alte zone vulnerabile.
Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime și nu au fost afectate locuințe sau alte obiective din apropiere.
Reprezentanții autorităților reamintesc că incendierea vegetației uscate este interzisă și poate genera situații de risc major, mai ales în perioadele cu vânt puternic și temperaturi ridicate, când flăcările se pot propaga rapid pe suprafețe extinse.
Astfel de intervenții presupun mobilizarea unor resurse importante și eforturi susținute din partea salvatorilor, motiv pentru care cetățenii sunt îndemnați să respecte normele privind protecția mediului și prevenirea incendiilor. Potrivit regulilor privind bunele condiții agricole și de mediu, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale rămâne strict interzisă.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)