sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Plan pentru energie mai ieftină: Bolojan lansează cinci direcții strategice

    de Special Arad | 8 aprilie 2026, 7:09 PM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    Premierul Ilie Bolojan a prezentat cinci direcții strategice pentru reformarea pieței energiei, cu obiectivul de a reduce costurile și de a crește siguranța energetică a României, notează ProTv.

    Bolojan a subliniat că prețurile depind de capacitatea de producție și de calitatea reglementărilor, motiv pentru care Guvernul și ANRE trebuie să colaboreze pentru modificări legislative.

    Prima măsură vizează deblocarea proiectelor viabile, prin eliminarea avizelor tehnice de racordare speculative, care ocupă artificial capacitatea rețelelor și cresc costurile de acces. A doua direcție urmărește creșterea performanței companiilor de stat, prin indicatori clari și sancțiuni pentru nerealizarea lor.

    A treia direcție propune reducerea distorsiunilor din piață, inclusiv scăderea volatilității pe piața spot și extinderea contractelor pe termen lung.

    A patra măsură se concentrează pe dezvoltarea capacităților de stocare, prin proiecte finanțate din PNRR și Fondul de Modernizare, dar și prin extinderea producției fotovoltaice și eoliene corelate cu stocarea.

    Ultima direcție vizează accelerarea investițiilor strategice, inclusiv dezvoltarea interconexiunilor, modernizarea rețelelor și simplificarea procedurilor de autorizare și expropriere.

    Citește și:

    Noi întreruperi de curent, anunțate pentru aprilie în județul Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.